Putin l-a felicitat pe premierul Indiei pentru aselenizarea reușită la Polul Sud al Lunii: „Acesta este un mare pas”

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin si Narendra Modi
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a felicitat, miercuri, pe prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, pentru aselenizarea reuşită a misiunii indiene Chandrayaan-3. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a felicitat, miercuri, pe prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, pentru aselenizarea reuşită a misiunii indiene Chandrayaan-3, la câteva zile după ce sonda rusă Luna-25 s-a prăbuşit pe Lună în timpul unei misiuni similare, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Acesta este un mare pas în explorarea spaţiului extraatmosferic şi, desigur, o mărturie a progreselor impresionante realizate de India în domeniile ştiinţei şi tehnologiei”, a afirmat Putin într-un mesaj publicat pe site-ul Kremlinului.

Cu câteva ore înainte, agenţia spaţială rusă Roscosmos a felicitat India pentru această aselenizare.

„Societatea de stat Roscosmos îi felicită pe colegii indieni pentru aselenizarea reuşită a navetei spaţiale Chandrayaan-3. Explorarea Lunii este importantă pentru întreaga umanitate. În viitor, ea ar putea deveni o platformă pentru explorarea spaţiului îndepărtat”, se spune într-un comunicat al Roscosmos. 

Eșec al misiunii spațiale rusești

Rusia a eşuat, săptămâna trecută, cu prima sa misiune spre Lună din 1976 încoace, după prăbuşirea sondei Luna-25. 

Sonda spațială rusă Luna-25 s-a ciocnit cu suprafața Lunii la încercarea de aselenizare, după ce comunicarea cu Pământul s-a întrerupt, a anunțat agenția spațială rusă Roscosmos.

Vladimir Putin a promis că va continua programul spaţial rus, în ciuda dificultăţilor cu care se confruntă acest sector, dând drept exemplu trimiterea de către Uniunea Sovietică a primului om în spaţiu, în 1961.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri