Putin le răspunde liderilor G7 după ironiile pe seama imaginii sale de bărbat dur

Data actualizării: Data publicării:
Russia Putin
Vladimir Putin. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a lăsat fără reacţie recentele ironii ale liderilor G7 pe seama imaginii sale de „mascul alfa” pe care şi-o promovează de ani buni, afirmând miercuri că a-i vedea pe cei şapte dezbrăcaţi până la brâu ar fi „dezgustător”.

Premierul britanic Boris Johnson a întrebat în glumă duminică, în deschiderea summitului G7 în Germania, dacă liderii celor mai industrializate şapte state din lume ar trebui să-şi păstreze pe ei sacourile sau să le scoată pentru a-şi arăta „pectoralii” în fotografia de grup.

„Noi trebuie să arătăm că suntem mai puternici decât Putin”, a continuat pe acelaşi ton glumeţ Johnson, căruia i-a ţinut isonul premierul canadian Justin Trudeau. „Avem dreptul la o demonstraţie de echitaţie la pieptul gol”, a spus Trudeau, referindu-se la o faimoasă fotografie a lui Vladimir Putin călare, cu bustul gol, din 2009.

„Nu ştiu cum voiau să se dezbrace, până la brâu sau de la brâu în jos, dar oricum ar fi fost o privelişte dezgustătoare”, a replicat ironic Putin, care nici el nu se mai poate lăuda cu forma fizică de odinioară, scrie AFP, citată de Agerpres.

La parada militară de la 9 mai din acest an, preşedintele rus a stat aşezat pe scaun cu picioarele acoperite cu o pătură, dând naştere la o serie de speculaţii privind starea sa actuală de sănătate.

Putin a făcut această declaraţie într-o conferinţă de presă la Aşhgabat, capitala Turkmenistanului, unde a participat miercuri la summitul ţărilor riverane Mării Caspice, alături de liderii Azerbaidjanului, Kazahstanului, Iranului şi Turkmenistanului, în prima sa vizită în străinătate după invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Sutien de peste 1.000 de lei, parfumuri de lux și ghivece de mii de lei, cumpărate din banii ANM...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
George Michael, gesturi incredibile pe care nimeni nu le-a știut până acum. Ce făcea în secret cu averea lui...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
A păstrat 16 luni secretul că a rămas văduv. Soția unui star din Anatomia lui Grey s-a prăbușit brusc și a...
Adevarul
Caz extrem de infestare cu ploșnițe. „Cel mai grav caz din cariera mea”, spune un specialist cu 38 de ani de...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Povestea inedită din spatele transformării lui Sebastian Stan pentru “Fjord”. Un fan a fost “cobaiul” lui...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”