Live Text Ziua 101 de război. Forțele ucrainene vor să obțină „controlul deplin” la Severodonețk

Data actualizării: Data publicării:
A man sits at the debris of a destoyed house after a missile strike in the city of Sloviansk in the eastern Ukrainian region of Donbas
Orașele din estul Ucrainei sunt rase de pe fața pământului de bombardamentele ruse. Foto: Profimedia

Ucraina avansează spre „familia europeană”, în timp ce Rusia „se apropie de o viaţă în spatele Cortinei de fier”, a spus premierul ucrainean Denis Şmigal. După 100 de zile de război, rușii nu au cucerit Kievul, iar acum se confruntă cu nemulțumiri inclusiv în rândul armatei. Cu toate acestea, continuă atacurile în Donbas. Ucrainenii spun că acolo este iadul pe pământ. Aproximativ 100 de militari ai Kievului mor în fiecare zi. Și nu sunt singurele victime ale războiului. Doi jurnaliști Reuters au fost răniți, iar șoferul lor ucis în apropiere de Severodonețk, în momentul în care mașina lor a fost atacată.

Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Rușii anunță că 5 persoane au murit într-un bombardament ucrainean în apropiere de orașul Donețk

ACTUALIZARE 23:59 Agenția rusă de stat TASS anunță că cinci civili au fost uciși și 20 au fost răniți, sâmbătă, în urma mai multor explozii care au avut loc în apropiere de orașul Donețk, atacul fiind provocat de forțele armate ucrainene.

Orașul este deținut de autoproclamata Republică Populară Donețk (RPD), dar este rareori bombardat de forțele ucrainene, precizează CNN.

RPD susține, pe canalul său Telegram, că 10 rachete Grad au fost lansate asupra cartierului Kirov din oraș.

Forțele ucrainene vor să-i alunge pe ruși din Severodonețk

ACTUALIZARE 23:15 Forţele ucrainene încearcă să „restabilească controlul deplin” la Severodoneţk, un oraş cheie din estul Ucrainei, a declarat sâmbătă primarul oraşului Oleksandr Striuk, relatează AFP, reluată de Agerpres.

„A existat un oarecare succes al trupelor ruse care au reuşit să intre în oraş şi să ocupe o bună parte din el, împărţindu-l în două, dar armata noastră a reuşit să se redistribuie, să construiască o linie de apărare. În prezent, se face totul pentru a restabili controlul deplin al Ucrainei asupra oraşului”, a declarat primarul Oleksandr Striuk, într-un interviu video difuzat pe contul oficial de Telegram al administrației regionale.

Vladimir Putin se laudă la televiziune că Rusia distruge „ca pe nuci” armele trimise de Occident Ucrainei

ACTUALIZARE 21:40 Forţele antiaeriane ruse au doborât zeci de arme livrate Ucrainei de alte state şi „le sparg ca pe nuci”, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit unui scurt fragment dintr-un interviu al său pentru postul de televiziune „Rossia-1”, fragment difuzat sâmbătă, informează Reuters.

Agenţia de presă rusă RIA Novosti, care a difuzat prima aceste afirmaţii, a citat răspunsul lui Vladimir Putin la o întrebare referitoare la armele livrate Ucrainei de alte ţări. Potrivit lui Putin, Rusia se descurcă fără probleme cu aceste arme şi a distrus deja zeci dintre ele.

Chiar dacă tipul exact de arme nu a fost precizat în fragmentul difuzat sâmbătă, Rusia a susţinut de mai multe ori că a distrus atât aeronave, cât şi rachete lansate de Ucraina.

Prima parte a interviului lui Putin a fost difuzată vineri şi încă una va fi difuzată duminică, potrivit TASS. În anunţul postului de televiziune se spune că Putin va răspunde la întrebări legate de livrările de arme din SUA pentru Ucraina, mai scrie Reuters, citată de Agerpres.

Ucraina şi Rusia au făcut schimb de sute de militari ucişi

ACTUALIZARE 20:30 Ucraina şi Rusia au făcut schimb de circa 320 de trupuri de soldaţi ucişi, potrivit autorităţilor de la Kiev, informează sâmbătă dpa, citată de Agerpres.

Schimbul a avut loc pe 2 iunie, pe linia frontului din regiunea Zaporojie, fiecare dintre cele două părţi predând celeilalte circa 160 de trupuri neînsufleţite, a precizat guvernul ucrainean.

Ucraina a cerut în mod repetat Rusiei să-i predea trupurile soldaţilor săi ucişi, acuzând Moscova că îşi tratează propriile forţe militare ca pe „carne de tun” şi că nu-i pasă ca soldaţii săi ucişi să aibă parte de o înmormântare demnă.

Serviciile de informaţii ucrainene şi statul major al forţelor armate au fost implicate în acest schimb.

Patru luptători străini, uciși în Ucraina

ACTUALIZARE 19:30 Patru combatanţi voluntari străini au fost ucişi în timp ce luptau împotriva invaziei ruse în Ucraina, a anunţat sâmbătă Legiunea Internaţională de Apărare a Ucrainei, organism oficial al combatanţilor voluntari străini, informează AFP, preluată de Agerpres.

Legiunea a citat numele unui olandez, unui australian, unui german şi unui francez, fără a preciza nici data, nici circumstanţele morţii lor.

Ministerul Afacerilor Externe francez a anunţat vineri că „un combatant (francez) plecat ca voluntar” a fost ucis „în lupte” în Ucraina.

Jurnalişti ai AFP au asistat la Harkov, pe 21 mai, la funeraliile olandezului Ronald Vogelaar. Colegii săi au declarat în timpul ceremoniei că el a fost ucis cu câteva zile înainte de focuri de artilerie.

Australianul ar fi fost ucis în luna mai, iar decesul său a fost confirmat de un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Australiei. Potrivit publicaţiei The Mercury din Tasmania, combatantul voluntar australian ucis se numea Michael Charles O'Neill şi avea 47 de ani. Potrivit unui omagiu pe Facebook, el ”conducea răniţi de pe linia frontului”.

Legiunea informează pe site-ul său că cetăţeni din ţări precum Danemarca, Israel, Polonia, Letonia, Croaţia, Regatul Unit şi Canada s-au raliat rândurilor sale.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat formarea acestei forţe internaţionale la începutul războiului, iar autorităţile ucrainene au declarat la scurt timp că au primit circa 20.000 de candidaturi.

Ucrainenii îi acuză pe ruși că au bombardat o biserică-monument, în care se adăposteau refugiați

ACTUALIZARE 19:00 Ucrainenii îi acuză pe ruși că au bombardat și distrus o biserică din lemn, veche de peste 100 de ani, care ține de celebra mănăstire Sviatohirsk din regiunea Donețk. Biserica Tuturor Sfinților aparține de Patriarhia Moscovei.

„Ocupanții știu sigur ce obiective atacă. Ei știu că pe teritoriul bisericii Sviatohirsk nu există obiective militare. Ei știu că acolo s-au adăpostit circa 300 de mireni, inclusiv 60 de copii”, a reacționat președintele Volodimir Zelenski.

Imagini foto și video cu biserica din lemn în flăcări au apărut sâmbătă pe rețelele sociale, iar consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak susține că mănăstirea de care aparține devenise adăpost pentru refugiați.

Kuleba, replică tăioasă pentru Macron

ACTUALIZARE 18:30 Ministrul de Externe al Ucrainei a venit cu o replică dură la apelul președintelui francez Emmanuel Macron, care a afirmat din nou că Rusia „nu trebuie umilită”, în perspectiva negocierilor de pace care vor urma după încheierea conflictului din Ucraina.

„Apelurile de a evita umilirea Rusiei nu pot umili decât Franța și orice altă țară care transmite un mesaj similar. Pentru că Rusia este cea care se umilește singură. Mai bine ne concentrăm cum să punem Rusia la locul ei. Asta va aduce pacea și va salva vieți”, a scris Dmitro Kuleba pe Twitter, la câteva ore după apelul președintelui Macron.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă din nou că Rusia nu trebuie să fie umilită pentru ca, atunci când luptele încetează în Ucraina, să poată fi găsită o soluţie diplomatică. În opinia lui Macron, Parisul va juca un rol de mediere pentru a pune capăt conflictului.

„Nu trebuie să umilim Rusia, pentru ca în ziua în care luptele încetează să putem construi o rampă de ieşire prin intermediul mijloacelor diplomatice. (...) Sunt convins că Franţei îi revine rolul de a fi o putere de mediere”, a declarat Emmanuel Macron într-un interviu publicat sâmbătă de ziare regionale, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Rusia anunță că a doborât un avion cu arme şi muniţii al armatei ucrainene

ACTUALIZARE 15:29 Guvernatorul regiunii Briansk din vestul Federaţiei Ruse a declarat sâmbătă că un bărbat a fost rănit uşor de o schijă şi două case au luat foc după ce forţele ucrainene au întreprins lovituri asupra unui sat din regiune.

Guvernatorul Aleksandr Bogomaz a spus că bărbatul rănit este în prezent internat la un spital local, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

Pe de altă parte, trupele ruse anunță că au atacat o suburbie a oraşului şi regiunea Bahmut, la sud de Severodoneţk. Zona din jurul oraşului Severodoneţk este dens populată, nu mai puţin de 380.000 oameni locuiau aici înainte de începutul războiului. Este ultima zonă din regiunea Lugansk aflată încă sub controlul Ucrainei, notează dpa.

La rândul său, Ministerul Apărării rus a susţinut sâmbătă că a doborât lângă portul Odesa, de la Marea Neagră, un avion de tip cargo al armatei ucrainene, care transporta arme şi muniţii.

Ministerul citat a mai afirmat că rachete ruse au lovit un centru de pregătire al forţelor de artilerie în regiunea ucraineană Sumî (nord-est), unde instructori străini antrenau militari ucraineni în folosirea obuzelor de fabricaţie americană. O altă lovitură a distrus un bastion al „mercenarilor străini” în regiunea Odesa, potrivit ministerului rus. Reuters menţionează că nu a putut verifica din surse independente afirmaţiile făcute de instituţia rusă.

„Rachete de înaltă precizie lansate pe calea aerului au lovit centrul de antrenament pentru artilerie al forţelor armate ale Ucrainei în apropiere de satul Steţkovka, regiunea Sumî. În acest centru, instructori străini au realizat un antrenament pentru personalul militar ucrainean în operararea şi controlul focului obuzelor M777 de 155 milimetri”, a declarat sâmbătă dimineaţa purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov, citat de EFE.

Totodată, miliţiile separatiste proruse din Doneţk, în estul Ucrainei, au susţinut sâmbătă că au făcut progrese în oraşul Sloviansk, care este - alături de Kramatorsk - unul dintre principalele obiective ale forţelor armate ruse care încearcă să ocupe regiunea, transmite EFE.

Potrivit miliţiilor proruse, până la 4 iunie, trupele separatiste au obţinut controlul total asupra a 226 de localităţi din regiunea Doneţk cu ajutorul forţelor armate ruse.

Ucraina vrea să-și consolideze pozițiile cu ajutorul armelor occidentale

ACTUALIZARE 14:47 Ucraina doreşte să-şi consolideze poziţiile pe teren cu ajutorul armelor primite din Occident înainte de a relua negocierile de pace cu Rusia, a anunţat negociatorul ucrainean David Arahamia.

„Forţele noastre armate sunt pregătite să folosească (noile arme)... şi apoi cred că putem începe o nouă rundă de negocieri de pe o poziţie întărită”, a declarat Arahamia vineri, la postul naţional de televiziune, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Atac cu rachete de croazieră în regiunea Odesa

ACTUALIZARE 12.01 Forțele rusești au lansat sâmbătă dimineață un atac cu rachete asupra unui complex agricol din regiunea Odesa, scrie BBC.

Potrivit informațiilor inițiale, doi oameni au fost răniți, a arătat Serghei Bratciuk, purtător de cuvânt al administrației militare a regiunii Odesa, într-o postare pe Telegram, preluată de agenția Interfax.

Sprijinul aerian rusesc, explicația succeselor recente din Donbas

ACTUALIZARE 11:35 Ministerul britanic al Apărării a anunţat sâmbătă că activitatea aeriană rusă continuă să fie ridicată deasupra regiunii Donbas, din estul Ucrainei, iar avioanele ruse efectuează atacuri în care folosesc deopotrivă muniţie ghidată şi neghidată.

„Creşterea utilizării muniţiilor neghidate a dus la distrugerea la scară largă a zonelor construite din Donbas şi a provocat cu siguranţă pagube colaterale substanţiale şi victime în rândul civililor”, a anunţat ministerul britanic într-un tweet.

Ministerul citat a mai informat că Rusia şi-a intensificat utilizarea combinată a loviturilor aeriene şi de artilerie, ceea ce ar fi explicația succeselor recente din regiunea Donbas. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Consilierul lui Zelenski: Războiul ar mai putea dura între două şi şase luni

ACTUALIZARE 11:16 Războiul cu Rusia ar mai putea dura între două şi şase luni, anticipează consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, unul dintre apropiații președintelui Volodimir Zelenski.

Războiul „s-ar putea prelungi între două şi până la şase luni”, a declarat Mihailo Podoliak vineri seară, într-un interviu pentru portalul rus de opoziţie Medusa, preluat de dpa și Agerpres.

În opinia sa, unul dintre principalii factori îl reprezintă capacitatea stocurilor de armament. Un alt factor hotărâtor este felul în care dispoziţia s-ar putea schimba în Europa, Ucraina şi Rusia.

Citește și: Premieră pentru Japonia. Premierul Fumio Kishida vrea să participe la summitul NATO de la Madrid

Serviciile de informaţii ucrainene sunt în legătură cu luptătorii capturaţi de la Azovstal

ACTUALIZARE 11:10 Serviciile de informaţii ucrainene sunt în contact cu luptătorii capturaţi de la oţelăria Azovstal din Mariupol, iar Kievul face tot posibilul pentru a asigura eliberarea lor, a spus ministrul ucrainean de interne, Denis Monastirski.

Soarta sutelor de luptători care au ajuns pe mâinile ruşilor este neclară de la mijlocul lunii mai, după ce li s-a ordonat să se predea, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Prin intermediul lor (al serviciilor de informaţii) aflăm despre condiţiile de detenţie, de hrană şi despre posibilitatea eliberării lor. Ştim cu toţii că vor ajunge toţi aici, la Kiev, şi facem tot posibilul pentru a realiza acest lucru”, a spus Monastirski la televiziunea ucraineană.

Ucraina recucerește poziții în Severodonețk. Mamă și copil, uciși în bombardamente

ACTUALIZARE 09:53 Ucraina afirmă că a recucerit o parte a orașului industrial Severodonețk, principala țintă a ofensivei ruse în Donbas, și susține că poate menține pozițiile pentru două săptămâni, scrie Reuters, citând un oficial ucrainean.

Serhii haidai, guvernatorul regiunii Lugansk, a declarat vineri la televiziunea națională că trupele ucrainene au recucerit 20% din teritoriul pe care îl pierduseră în Severodonețk.

Este „nerealist” ca orașul să cadă în urmăroarele două săptămâni, chiar dacă Rusia își întărește trupele din zonă, a mai adăugat el.

„Imediat ce vom avea destule arme cu rază lungă de acțiune din Occident, vom alunga artileria lor de pe pozițiile noastre. Și apoi, credeți-mă, infanteria rusă o s-o ia la fugă”, a afirmat Haidai, potrivit Reuters.

Afirmațiile sale privind recucerirea unor părți din oraș nu au putut fi verificate, însă reporterii Reuters, care au ajuns joi în Severodonețk, au putut confirmă că ucrainenii dețin încă părți din oraș.

Serhii Haidai a mai declarat că patru oameni au fost uciși în atacurile de sâmbătă din regiune, în orașul Hirsche, inclusiv o mamă și un copil.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Zelenski: Suntem toți aici

ACTUALIZARE 07:15 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a recreat, în ziua 100 a războiului, unul dintre clipurile memorabile de la începutul invaziei.

„Liderul partidului este aici, șeful de cabinet al președintelui este aici, premierul Ucrainei, Șmigal, este aici. Podoliak este aici. Președintele este aici”, a spus el.

„Cel mai important lucru, poporul nostru, este aici. Apărăm Ucraina de 100 de zile. Victoria este în fața noastră. Slavă Ucrainei!”, a adăugat Zelenski

Rușii pregătesc un nou asalt la Sloviansk, spune armata ucraineană

ACTUALIZARE 07:05 Armata ucraineană spune că unitățile ruse primesc întăriri în apropiere de Sloviansk și că se pregătesc să reia ofensiva spre acest oraș, relatează CNN.

Orașul Kramatorsk, aflat în apropiere, este cea mai mare zonă urbană din Donețk aflată încă sub controlul ucrainean.

Statul Major General a declarat vineri că rușii concentrează o forță de până la 20 de grupuri tactice de batalion în zonă. Rușii au încercat să lanseze un atac asupra a două orașe aflate la nord și nord-vest de Sloviansk – Barvinkove și Sviatohirsk – dar nu au reușit, a spus Statul Major. Nu este clar dacă rușii au ocupat un alt teritoriu la est de Sloviansk, după ce au câștigat controlul asupra orașului Lîman la sfârșitul lunii trecute.

La Severodonețk, Statul Major General a spus că luptele continuă: „Sub acoperirea focului de artilerie, rușii au luat cu asalt zonele rezidențiale din partea de est a orașului. Inamicul are un succes parțial”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...