Reacția Kremlinului după ce Biden l-a făcut „dictator” pe Putin

Data actualizării: Data publicării:
Putin vorbește la telefon cu fir, în timp ce stă la biroul de la Kremlin, cu steagul Rusiei în spate
Vladimir Putin, președintele rus. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a declarat că preşedintele american Joe Biden nu s-a bucurat niciodată de acelaşi nivel de susţinere în rândul populaţiei precum Vladimir Putin, răspunzând astfel la recenta caracterizare făcută de Biden lui Putin, pe care l-a numit „dictator”.

„În întreaga sa carieră politică, preşedintele Biden nu a adunat acelaşi nivel de susţinere ca (preşedintele) Putin”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit News.ro, care preia CNN.

„Poate că acesta este un obiectiv pe care ar trebui să îl urmărească, mai ales având în vedere alegerile dificile cu care se confruntă”, a adăugat el sarcastic.

Potrivit lui Peskov, cetăţenii ruşi i-au acordat în mod constant un sprijin puternic lui Putin.

„Există o opinie a majorităţii covârşitoare a populaţiei din ţara noastră, care a fost exprimată în mod repetat în timpul alegerilor”, a afirmat el.

Peskov a ţinut să mai spună că preşedintele rus nu s-a „coborât niciodată” la nivelul insultelor personale la adresa omologilor săi.

În timpul unei recepţii de campanie care a avut loc la New York, Biden a subliniat faptul că nu este dispus să „fie de partea unor dictatori precum Putin”, un sentiment pe care l-a pus în contrast cu cel al fostului preşedinte Donald Trump şi al susţinătorilor săi.

„Nu voi fi de partea unor dictatori precum Putin. Poate că Trump şi prietenii săi MAGA pot să facă plecăciuni şi să-l laude, dar eu nu o voi face”, a spus Biden, potrivit unei transcrieri puse la dispoziţie de Casa Albă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri