Record în schimburile comerciale dintre Rusia și China în 2022, după ce rușii au fost dați afară de pe piețele europene

Data publicării:
Xi Jinping și Vladimir Putin
Foto: Profimedia Images

Schimburile comerciale ale Chinei cu Rusia au atins, anul trecut, un nivel record de 190 de miliarde de dolari, a anunţat, vineri, guvernul de la Beijing, într-un moment în care importurile Rusiei din Uniunea Europeană au scăzut semnificativ ca urmare a sancţiunilor impuse pentru invadarea Ucrainei, relatează Reuters.

La o conferinţă de presă organizată vineri, purtătorul de cuvânt al administraţiei vamale chineze, Lyu Daliang, a informat că în 2022 exporturile şi importurile Chinei pe relaţia cu Rusia au reprezentat 3% din schimburile comerciale totale ale Chinei.

Livrările de bunuri chineze spre Rusia au crescut timp de şase luni la rând. La rândul său, Rusia şi-a dublat exporturile de gaze lichefiate pe cale feroviară spre China în 2022, în cadrul eforturilor Kremlinului privind diversificarea exporturilor de energie.

Potrivit Gazprom, importurile Chinei de gaze naturale ruseşti prin conducta Power of Siberia au crescut cu cel puţin 50% în 2022. În paralel, în primele 11 luni din 2022, importurile Chinei de ţiţei rusesc au crescut cu 10% în ritm anual, până la aproape 80 de milioane de tone.

Cu toate acestea, datele oficiale arată că schimburile comerciale ale Chinei cu Rusia au încetinit semnificativ în luna decembrie 2022, când exporturile au crescut cu 8,3% în ritm anual, după un avans de 17,9% în luna noiembrie. Importurile Chinei din Rusia au crescut cu 8,3% în luna decembrie, încetinind semnificativ după un avans de 28,5% în luna noiembrie, în condiţiile în care înmulţirea cazurilor de infectare cu coronavirus a afectat cererea internă.

În total, excedentul balanţei comerciale a Chinei a atins în 2022 un nivel record de 877,6 miliarde de dolari, cea mai ridicată valoare înregistrată de la începutul publicării datelor statistice în 1950, în creştere semnificativă faţă de un excedent de 670,4 miliarde de dolari în 2021.

Exporturile totale chineze au crescut cu 7% în 2022, graţie comerţului cu ţările din Asia de Sud-Est dar şi exporturilor de vehicule noi, însă avansul din 2022 este cu mult inferior faţă de creşterea de 29,6% înregistrată în 2021. De asemenea, importurile Chinei au crescut cu doar 1,1% anul trecut, o încetinire semnificativă după un avans de 30% în 2021. 

Partenerii noștri