Rusia limitează navigaţia în mai multe zone din jurul Crimeei. Ucraina acuză „o uzurpare a drepturilor suverane”

Data publicării:
Podul de peste strâmtoarea Kerci. Foto:
Lucrările de reparaţie la podul Kerci vor costa aproximativ 14 milioane de dolari. Foto: kremlin.ru

Rusia a anunțat suspendarea navigaţiei navelor militare şi oficiale străine în trei zone din Crimeea, a anunţat Ministerul Apărării rus, informează vineri AFP, potrivit Agerpres. Restricția este valabilă până în octombrie. Ucraina acuză că i se încalcă „drepturile suverane”.

„Din 24 aprilie orele 21:00 până pe 31 octombrie 21:00 trecerea prin apele teritoriale ale Federaţiei Ruse pentru navele militare şi alte nave oficiale străine va fi suspendată", a anunţat Direcţia pentru navigaţie a Ministerului rus al Apărării, potrivit RIA Novosti.

Restricția vizează trei zone: extremitatea vestică a Crimeei, cea de la sud de Sevastopol până la Hurzuf şi un „dreptunghi” din largul peninsulei Kerci, lângă parcul natural Opukski.

Această din urmă zonă este cea mai controversată, pentru că este în apropiere de strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Neagră cu Marea Azov şi care este una de importanţă crucială pentru exporturile de cereale sau de oţel produse în Ucraina.

În această zonă au avut loc ciocniri în trecut, cum s-a întâmplat în 2018, când Rusia a sechestrat trei nave militare ucrainene. Kievul şi Occidentul au acuzat atunci Rusia că împiedică deliberat navigaţia navelor comerciale prin strâmtoarea Kerci, Moscova revendicând controlul asupra ei în urma anexării Peninsulei Crimeea.

Rusia a construit cu mari costuri un pod deasupra strâmtorii Kerci, pentru a lega teritoriul său de peninsula anexată.

„O uzurpare a drepturilor suverane ale Ucrainei”

Ministerul ucrainean de Externe a criticat restricţiile de navigaţie decise de Rusia, denunţând încă de joi, înainte ca zonele vizate să fie cunoscute, „o uzurpare a drepturilor suverane ale Ucrainei”.

În virtutea Convenţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării, „Rusia nu trebuie nici să împiedice, nici să jeneze transportul prin strâmtoare în direcţia porturilor de la Marea Azov”, a subliniat MAE ucrainean.

Tensiunile ruso-ucrainene cresc în intensitate de mai multe săptămâni. Guvernul ucrainean se teme că Moscova caută să provoace un casus belli (motiv de război), pentru a încerca să justifice o operaţiune armată, în timp ce Rusia acuză Kievul că pregăteşte o ofensivă împotriva separatiştilor proruşi în estul Ucrainei.

Rusia a comasat efective militare importante în Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014, şi a lansat manevre maritime în Marea Neagră.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Cât costă să ajungi pe podium. Antrenoare: „5.000 de euro pe lună să participi doar la 2-3 competiții”
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme