Video Noi proteste în Rusia, cu zeci de arestări, în ciuda faptului că manifestanții riscă 15 ani de închisoare

Data publicării:
protestatar arestat de forțele de ordine in rusia
Zeci de persoane au fost arestate în Rusia la noi proteste față de războiul din Ucraina Foto: captură video

Noi proteste au avut loc în Rusia față de invazia declanșată de Vladimir Putin în Ucraina. Zeci de manifestanți, care au scandat cuvinte precum „război”, au fost arestați. Ei riscă până la 15 ani de închisoare, pentru că Rusia a incriminat folosirea cuvântului „război” cu privire la operațiunea lansată în țara vecină.

Cele mai mari proteste - anunțate pe rețelele sociale - au avut loc la Sankt Petersburg și Moscova, în ciuda vremii de autentică iarnă. Proteste erau anunțate însă în cel puțin 30 de orașe din Rusia.

Manifestările de opoziție față de războiul din Ucraina sunt însă din ce în ce mai riscante, iar cei care arată asta public dau dovadă de mult curaj.

Tot mai mulți opozanți preferă să părăsească țara și să spună adevărul din străinătate sau pur și simplu să păstreze tăcerea, cu atât mai mult cu cât majoritatea rușilor au fost convinși de mașina de propagandă a lui Vladimir Putin. Chiar dacă au fost șocați la început, mulți ruși se raliază acum invaziei lui Putin. Sondajele și interviurile arată că ei acceptă acum afirmația Kremlinului că țara lor se află sub asediul Occidentului, după cum scrie The New York Times, care citează datele unui sondaj recent realizat de institutul independent Levada. Rata aprobare a lui Vladimir Putin a ajuns la 83%, în creștere de la 69% în ianuarie. În plus, 81 la sută dintre cei intervievați au declarat că susțin războiul, invoccând necesitatea de a-i proteja pe vorbitorii de limbă rusă.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Transferurile între rude, în vizorul ANAF? Ce trebuie să știe românii despre banii primiți în cont
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nu-ți dau această piesă!”. De ce Linda Perry nu a vrut ca celebra Christina Aguilera să cânte melodia...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Mizele din spatele desemnării lui Adrian Veștea. Cum vrea Nicușor Dan să blocheze anticipatele și să izoleze...
Newsweek
Pensie scăzută cu 900 lei la recalculare și indexarea anulată. De ce sute de mii de pensionari pot păți la fel
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme