Umbra lui Prigojin la Kremlin. Putin face curățenie în armată, așa cum îi ceruse liderul Wagner înainte de a porni marșul spre Moscova

Data publicării:
Vladimir Putin / Evgheni Prigojin
La un an după ce Prigojin a declanșat revolta Wagner împotriva Kremlinului, plătind cu viața mai apoi, Putin a început epurarea armatei. Colaj foto: Profimedia Images

Când un oficial de top din armată este arestat în Rusia, este un eveniment interesant. Când cinci oficiali de rang înalt din armată sunt aduși la tribunal în cătușe în mai puțin de o lună de zile, este o epurare, scrie BBC. Iar ironia sorții face ca însuși Evgheni Prigojin, care ajunsese pentru scurt timp inamicul numărul unu al lui Putin după revolta eșuată de anul trecut împotriva Kremlinului, să fie cel care i-a criticat pe oficialii din armata rusă de incompetență și corupție.

Ultima persoană importantă din armata rusă care a ajuns după gratii este generalul-locotenent Vadim Șamarin, șeful adjunct al Statului Major al armatei și liderul Direcției principale de comunicații a forțelor armate ruse.

Adjunctul lui Valeri Gherasimov este acuzat de luare de mită cu sume uriașe de bani și a fost arestat preventiv pentru două luni.

Câteva ore mai târziu a venit vestea că un oficial de top al ministerului apărării care se ocupa de achiziții, Vladimir Vertelețki, a fost și el reținut. Potrivit comisiei de investigații, el este acuzat de abuz de autoritate.

Printre figurile importante din domeniul apărării din Rusia care, în doar o lună, au căzut în dizgrație și sunt acuzați de corupție se numără și ministrul adjunct al apărării, Timur Ivanov, și șeful direcției de personal a ministerului apărării, Iuri Kuznețov.

Vladimir Putin's working visit to Sochi. Meeting on military construction and development of the military–industrial complex.
Serghei Șoigu a fost înlocuit de la conducerea ministerului rus al apararii, după mai bine de doi de război. Foto: Profimedia Images

În plus, s-a produs o schimbare chiar la vârful ministerului. Președintele rus Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Șoigu, după ce a condus ministerul apărării timp de 12 ani, cu economistul tehnocrat Andrei Belousov.

Această mutare a fost interpretată drept o încercare din partea Kremlinului de a crește eficiența armatei ruse și de a combate corupția.

Șoigu a primit un alt job – acela de secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei. Cât despre șeful lui Vadim Șamarin, Valeri Gherasimov, acesta rămâne deocamdată pe postul de șef al Statului Major al forțelor armate ruse.

Arestarea unor înalți oficiali din minister și din armată pun într-o lumină proastă întreaga conducere militară care a orchestrat războiul Rusiei din Ucraina.

Aici este și uriașa ironie. Cu un an în urmă, liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, i-a criticat public pe șefii armatei ruse, acuzându-i de corupție și incompetență și dând vina pe ei pentru eșecurile înregistrate pe câmpul de luptă din Ucraina.

Russian President Putin Meets with Deputy Prime Minister Andrei Belousov
Andrei Belousov l-a înlocuit pe Serghei Șoigu la conducerea ministerului apărării. Foto: Profimedia Images

Prigojin și-a concentrat atacurile asupra lui Serghei Șoigu și Valeri Gherasimov. El a cerut ca aceștia să fie înlocuiți. Apoi, lucrurile au scăpat de sub control.

Răbufnirea lui Prigojin s-a transformat într-o revoltă de 24 de ore în care luptătorii Wagner au preluat controlul asupra unor baze militare importante din sudul Rusiei și au pornit înspre Moscova.

Obiectivul principal al revoltei lui Prigojin era înlocuirea conducerii armatei. Planul a eșuat. Putin a luat partea șefilor armatei, iar Prigojin a pierdut bătălia pentru putere cu Șoigu și Gherasimov.

La scurt timp după ce situația s-a calmat, Prigojin a murit, după ce avionul în care se afla s-a prăbușit.

profimedia-0559877402
Evgheni Prigojin i-a acuzat de „trădare” anul trecut pe șefii armatei ruse. Colaj foto: Profimedia Images

Însă, un an mai târziu, epurarea armatei a început. Acest lucru ne spune ceva despre Putin. Președintelui rus nu îi place să acționeze sub presiune.

Dacă îi spui să dea afară un ministru sau un general din armată, sunt slabe șanse ca Putin să fie de acord pe loc. Nu acceptă să i se spună ce să facă.

Dar asta nu înseamnă că Putin nu va face nimic. Momentul și-l va alege el singur.

Ceea ce nu este clar este cât de extinsă va fi această epurare a armatei ruse. Câți oficiali de rang înalt vor ajunge după gratii?

Fostul comandant al Armatei 58, generalul-maior Ivan Popov, a fost arestat săptămâna aceasta, fiind acuzat de fraudă cu sume mari de bani. Anul trecut, el a anunțat că a fost dat afară pentru că s-a plâns conducerii armatei de problemele de pe frontul din Ucraina.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Noi reguli în școlile din România. Schimbarea devine obligatorie pentru elevi
Digi FM
O femeie a petrecut 43 de ani după gratii pentru o crimă pe care nu a comis-o. Ce a decis acum un judecător...
Pro FM
Shakira, adevărul despre viața ei sentimentală, după despărțirea de Pique: „Nu ar trebui să-mi placă bărbații...
Film Now
Copiii lui Hugh Jackman își fac griji pentru actor. „Au inițiat un plan de salvare și au făcut scut în jurul...
Adevarul
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți...
Newsweek
Oferta Rusiei pentru pace a fost respinsă. Ședință de urgență, submarin nuclear rusesc în Scoția
Digi FM
Julia Roberts, spectaculoasă la brațul lui Biden, la o strângere de fonduri la care au participat și Clooney...
Digi World
Semnalul transmis de corpul tău care te avertizează că nu ar trebui să bei cafea. Poți face un test simplu în...
Digi Animal World
Cât mănâncă pe zi cel mai gras câine din Cehia. Cântărește 125 de kilograme și are aproape un metru înălțime
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham, "dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filme, a luptat 10 ani la...
UTV
(VIDEO) Reactia lui Babasha dupa ce a fost huiduit la concertul celor de la Coldplay: “Am avut inainte o...