Șeful talibanilor a dat decret prin care le cere comandanților săi să se abțină de la a-și lua mai multe neveste: „Costă prea mult”

Femei afganistan
Sursa foto: Profimedia Images

Șeful talibanilor din Afganistan a emis un decret prin care îi îndeamnă pe ceilalți lideri și comandanți ai grupului să se abțină de a se mai căsători cu mai multe femei, motivând că practica poligamiei „atrage criticile dușmanilor noștri” și că duce la corupție și costuri financiare mari, scrie BBC.

Decretul de două pagini, emis în numele liderului taliban Mullah Hibatullah, nu interzice direct căsătoria cu a doua, a treia sau a patra soție, însă avertizează că sumele mari de bani cheltuiți pentru ceremoniile de căsătorie pot produce controverse.

„Dacă toată conducerea și comandanții evită poligamia, nu va mai fi nevoie să se implice în practici corupte și ilegale”, se arată în decret.

Bărbații musulmani au dreptul garantat de Islam de a se căsători cu până la patru femei, iar poligamia este încă legală în Afganistan, dar și în alte țări predominant musulmane.

Surse ale talibanilor au declarat pentru BBC, însă, că această practică afectează finanțele mișcării și duce la corupție – pentru fiecare nouă soție, talibanii trebuie să plătească un preț familiei femeii. Conducerea talibanilor este îngrijorată, astfel, de acuzațiile de corupție împotriva membrilor grupării care se străduiesc să obțină sumele de bani necesare pentru plata „zestrei” dar și pentru întreținerea familiilor lor mari.

Decretul vine într-un moment delicat pentru talibani și pentru Afganistan, în situația în care gruparea militantă se află în tratative cu guvernul țării pentru a decide ce se va întâmpla în viitor cu conducerea politică a Afganistanului

Majoritatea liderilor talibani au deja mai multe soții, însă decretul nu se va aplica retroactiv, ci doar pentru căsătoriile noi.

Există și excepții, însă – poligamia e încă permisă fără restricții pentru bărbații care nu au copii sau care nu au băieți din căsătoria sau căsătoriile precedente. De asemenea, nici cei care își permit întreținerea familiilor lor nu trebuie să se supună interdicției.

Editor : Adrian Dumitru

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate