Senatorii ruși au adoptat legea supranumită „Bomba Socială”

Data actualizării: Data publicării:
rusia unita

Senatorii ruşi au aprobat miercuri nepopulara reformă a pensiilor, în timp ce Kremlinul a precizat că preşedintele Vladimir Putin ar urma să semneze în curând acest text ce a provocat o nemulţumire puternică în ţară, relatează France Presse, citată de Agerpres

„Atunci când această lege va ajunge la preşedinte, ne putem aştepta ca el să o semneze", a declarat miercuri reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

După ce a fost adoptată de deputaţi săptămâna trecută, legea a fost validată miercuri de Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus. Rămâne doar ca preşedintele să o promulge pentru ca ea să intre în vigoare.

Noua lege a pensiilor este considerată de experți o veritabilă „bombă socială”.

Această reformă a provocat o undă de şoc în Rusia, afectând popularitatea lui Vladimir Putin şi fiind la originea unor eşecuri electorale neaşteptate pentru partidul la putere în alegerile regionale din septembrie.

Ea a scos mii de oameni în stradă la chemarea Partidului comunist şi a principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi.

CITIȚI ȘI: Începe sfârșitul regimului Putin? Ce detalii ascunde „Consensul Crimeei”

„Înţelegem că această temă este foarte sensibilă şi afectează o mulţime de persoane. Dar preşedintele şi-a exprimat poziţia foarte clar şi deschis adresându-se naţiunii", a adăugat miercuri Peskov.

Confruntat cu o opoziţie puternică împotriva acestei reforme, Putin a propus, într-un inedit mesaj televizat adresat naţiunii în august, relaxarea ei şi deputaţii s-au grăbit să o facă amendând proiectul.

Textul final creşte vârsta de pensionare la 65 de ani faţă de 60 în prezent pentru bărbaţi şi la 60 de ani faţă de 55 la ora actuală pentru femei.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri