Serviciul de informații militare al Ucrainei: Rusia se pregătește de anexarea teritoriilor ocupate

Data publicării:
Semnele ocupației rusești a teritoriilor invadate din Ucraina
Simbolurile ocupației rusești a orașelor ucrainene invadate de Rusia. În poză: Mariupol, Severodonețk și Herson. Colaj foto: Profimedia Images

Rusia nu a reuşit să-şi atingă obiectivul principal al intervenţiei sale în Ucraina, și anume ocuparea întregii ţări, motiv pentru care se pregăteşte să anexeze teritoriile pe care le-a ocupat, a declarat miercuri Vadim Skibiţki, purtătorul de cuvânt al Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), citat de agenţia de presă Unian.

Măsurile pe care Rusia le ia în prezent în regiunile din estul țării, Doneţk şi Lugansk, precum şi în Herson, în sudul Ucrainei, relevă o pregătire sistematică pentru aşa-zisele referendumuri, afirmă Skibiţki.

„Obiectivul strategic al Rusiei de a ocupa întregul nostru teritoriu nu a fost atins. În al doilea rând, vedem clar şi avem informaţii că guvernul şi corpul legislativ ale Federaţiei Ruse, precum şi alte structuri ale sale se ocupă intens de rezolvarea unor probleme legate de posibila integrare a teritoriilor ucrainene temporar ocupate în componenţa Federaţiei Ruse atât în plan politic, cât şi economic şi teritorial”, a subliniat purtătorul de cuvânt al serviciului ucrainean de informaţii militare.

„Cum se va produce aceasta, vom vedea mai aproape de toamnă. Mai exact la 11 septembrie, ziua votului unic în Rusia”, a adăugat el, referindu-se la alegerile concomitente în 15 regiuni din Federaţia Rusă pentru alegerea şefilor de regiuni (14 prin alegeri directe şi unul prin vot în parlament), precum şi alegerea deputaţilor în şase legislative regionale.

Steag-Rusia Melitopol Ucraina
Rusia ar pregăti iniţiative legislative destinate să simplifice procedura de obţinere a cetăţeniei pentru integrarea sau aderarea teritoriilor ucrainene la Federaţia Rusă. Foto: Profimedia Images

Putin nu poate să anunțe mobilizarea generală până nu declară oficial război Ucrainei

Rusia, potrivit informaţiilor operative, pregăteşte iniţiative legislative destinate să simplifice procedura de obţinere a cetăţeniei pentru integrarea sau aderarea teritoriilor ucrainene la Federaţia Rusă şi altele asemenea, a indicat Skibiţki.

Purtătorul de cuvânt al GUR a subliniat faptul că autorităţile ruse nu pot anunţa o mobilizare generală fără a declara război Ucrainei. Deocamdată, Kremlinul insistă că Rusia desfăşoară o „operaţiune militară specială” şi efectuează mobilizări în secret, scrie Agerpres.

„Putin nu vrea să recunoască că nu şi-a atins obiectivul principal în Ucraina de a ocupa ţara într-un timp scurt şi continuă cu aşa-numita 'operaţiune militară specială', nedorind să admită că acesta este un război la scară largă și nu doar pe teritoriul regiunilor Lugansk şi Doneţk, aşa cum a spus el. Acesta fiind un război la scară largă împotriva statului ucrainean, împotriva poporului ucrainean”, a rezumat el.

Anterior, responsabili ai serviciilor de informaţii ucrainene declaraseră că autorităţile Federaţiei Ruse decid cum să procedeze cu regiunea Herson ocupată şi plănuiesc să organizeze acolo un referendum în toamnă, potrivit Unian.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când poate ANAF să controleze o persoană fizică. Ce documente pot cere inspectorii
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Pot administratorii de ștranduri să le interzică accesul clienților cu apă și alimente din exterior...
Newsweek
Șoc pentru un pensionar. De ce i-a fost scăzută pensia la recalculare? Răspuns oficial de la Ministerul Muncii
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani