Spitale temporare închise și magazine redeschise. China întrevede reîntoarcerea la normalitate după criza provocată de coronavirus

Data publicării:
China Works to Contain Spread of Coronavirus
Foto: Guliver/Getty Images

Redeschiderea parţială a complexului Disneyland şi a magazinelor Ikea, precum şi închiderea spitalelor temporare sunt semne care indică reîntoarcerea treptată a Chinei la normalitate după o lună şi jumătate de restricţii cauzate de epidemia de coronavirus, notează AFP.

În ţara unde COVID-19 şi-a făcut apariţia la sfârşitul lui 2019, epidemia dă semne de regres de mai bine de câteva săptămâni, în timp ce virusul continuă să se propage în restul lumii. Chiar dacă restricţiile impuse continuă să fie draconice, iar mulţi locuitori preferă să rămână izolaţi la domiciliu, cu fiecare zi, numărul pietonilor şi automobiliştilor creşte pe străzile din Beijing, scrie Agerpres.

Capitala rămâne departe de afluenţa obişnuită, iar mijloacele de transport în comun sunt, în cea mai mare parte, în continuare goale. Puţini locuitori se aventurează afară din locuinţe fără să poarte o mască de protecţie.

Însă, la Wuhan (centrul ţării), oraşul cu 11 milioane de locuitori considerat centrul epidemiei, mai multe semne indică un sfârşit progresiv al măsurilor de carantină impuse pe 23 ianuarie.

Semnul regresului epidemiei în acest oraş, unde au fost înregistrate pe departe cele mai multe cazuri de contaminare din ţară, 14 dintre cele 16 spitale de campanie inaugurate pentru pacienţii contaminaţi au fost deja închise, potrivit agenţiei Xinhua.

Două spitale, unul instalat într-o fabrică, celălalt pe un stadion, şi-au închis porţile duminică după ce au externat 61 de pacienţi vindecaţi. Aceste spitale aveau o capacitate totală de 2.000 de bolnavi, a precizat agenţia de presă oficială.

„Ziua pe care o aşteapă toată lumea nu ar trebui să fie prea departe”

Un înalt oficial din ţară a dat de înţeles vineri că izolarea provinciei Hubei, a cărei capitală este Wuhan, ar putea lua sfârşit în curând. "Ziua pe care o aşteapă toată lumea nu ar trebui să fie prea departe", a declarat pentru presă Ding Xiangyang, secretar general adjunct al guvernului.

Contactaţi de AFP, locuitori ai provinciei şi-au arătat nerăbdarea de a putea ieşi din case, în special în regiunile din Hubei unde niciun caz de contaminare nu a mai fost anunţat în ultimele săptămâni.

Vizita de săptămâna trecută a unui înalt oficial al regimului comunist la Wuhan a fost perturbat de criticile locuitorilor aflaţi în carantină, care denunţau aparente probleme de aprovizionare.

Autorităţile din provincie au ordonat pe 20 februarie companiilor să nu-şi reia activitatea înainte de data de 10 martie. Unităţi esenţiale, precum supermarketuri şi farmacii, au rămas cu toate însă deschise.

Vecină cu Hubei, provincia Anhui (est) a anunţat că ultimii săi trei pacienţi au fost externaţi, a anunţat luni Xinhua.

În nord-vest, provincia din zona montană Qinghai se pregăteşte să redeschidă o parte dintre şcoli pe parcursul săptămânii.

Ikea îşi redeschide magazinele

La Shanghai, complexul Disneyland s-a redeschis parţial luni. Parcul de distracţii propriu-zis rămâne închis, însă "un număr limitat" de magazine, restaurante şi un hotel îşi reiau activităţile, a declarat compania americană.

Gigantul suedez din domeniul mobilei Ikea a anunţat la rândul său în weekend că a redeschis mai mult de jumătate dintre cele circa 30 de magazine pe care le deţine în China.

Coronavirusul a provocat decesul a încă 22 de persoane pe teritoriul ţării, potrivit bilanţului zilnic furnizat luni de autorităţi. Este cel mai mic număr comunicat din data de 27 ianuarie.

Numărul zilnic de noi contaminări a scăzut la rândul său la 40, reprezentând cel mai redus nivel de la primele bilanţuri realizate începând cu luna ianuarie.

În afară de patru, toate au fost înregistrate la Wuhan.

Bilanţul cumulat al deceselor pe teritoriul ţării a ajuns la 3.119. Peste 80.700 de persoane au fost infectate.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri