Alegeri în SUA | Moștenirea lui Barack Obama

Mississippi State Bulldogs vs Tulane Green Wave
SHREVEPORT, LA - SEPTEMBER 17: The American Flag waves before a game between the Mississippi State Bulldogs and the Tulane Green Wave on September 17, 2005 at Independence Stadium in Shreveport, Louisiana. The Tulane Green Wave from New Orleans, Louisiana had to change venues due to the state of their city as a result of Hurricane Katrina. (Photo by Ronald Martinez/Getty Images)

Americanii votează, din nou, pentru cel mai puternic om de pe planetă. Peste o săptămână, vor decide dacă aduc la Casa Albă prima femeie preşedinte sau un om din afara sistemului politic, remarcat mai mult pentru declaraţiile controversate. Însă, înainte de a şti numele celui care-i va lua locul în Biroul Oval, ne uităm la moştenirea celui de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite şi la ce înseamnă ea pentru America şi pentru lumea întreagă. 

Barack Obama a scos ţara din cea mai gravă criză economică de la Marea Recesiune încoace. A implementat o reformă pentru asigurările medicale care au fost, timp de un secol, misiune imposibilă pentru orice preşedinte. Sunt doar două dintre cele mai importante succese ale primului președinte de culoare al SUA.

Marile reforme din timpul Administratiei Obama

Va rămâne în istorie drept primul preşedinte de culoare al unei ţări marcate de greaua moştenire a sclavagismului şi a discriminării rasiale. Dar dincolo de culoarea pielii, Barack Obama este unul dintre cei mai mari reformatori pe care i-a avut Casa Albă de la Franklin Delano Roosevelt încoace. O spun până şi criticii de odinioară.

„Cred că, în clasamentul meu cu preşedinţii importanţi din istoria modernă a SUA, i-aş avea pe Franklin Delano Roosevelt, pe Lyndon Johnson, Obama şi abia apoi pe Reagan”, a spus economistul Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel.

Barack Obama a moştenit o ţară care se lupta cu cea mai gravă criză economică de la Marea Recesiune a anilor '30. Felul în care a scos America din această prăpastie este unul dintre pilonii moştenirii lui celui de-al 44-lea președinte al Statelor Unite.

„În acest moment, Statele Unite au cea mai puternică şi rezistentă economie din lume. Trăim cel mai mare val din istorie de creare de noi locuri de muncă în sectorul privat. Rata şomajului s-a înjumătăţit, iar industria noastră auto a avut cel mai bun an din istorie! Am făcut toate acestea scăzând deficitul cu aproape trei sferturi”, a spus Barack Obama în discursul său din ianuarie 2016 despre Starea Națiunii.

Obamacare, un dezastru pentru adversarii președintelui

De departe, cel mai important succes pentru Barack Obama este reforma sistemului de sănătate. Atât de importantă, încât a ajuns să-i poarte numele şi este cunoscută acum drept „Obamacare".

Pentru adversarii săi, reforma sistemului de sănătate este cel mai mare dezastru pe care l-a trăit ţara. Pentru preşedinte, este cea mai frumoasă amintire din cei opt ani de mandat.

Obamacare a adus reglementări care i-au ajutat pe americani să-şi cumpere mai ieftin o asigurare de sănătate. Cei mai mulţi dintre ei sunt chiar obligaţi să fie asiguraţi medical. În caz contrar, sunt amendaţi. Cu toate controversele, un lucru este cert: numărul americanilor care au asigurare medicală a crescut cu 20 de milioane datorită reformei lui Barack Obama.

Vreme de cel puţin 100 de ani, mai toţi preşedinţii americani au încercat să obţină accesul universal la servicii medicale. Până la Barack Obama, niciunul nu a reuşit să se apropie atât de mult de acest obiectiv.

„Legea pe care o semnez va declanşa reforme pentru care generaţii întregi de americani au luptat”, a spus președintele SUA în martie 2010, când semna reforma în Sănătate.

„Încălzirea globală există și dragostea e dragoste”

Alte două succese istorice care se vor adăuga moştenirii lui Barack Obama sunt legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi cele mai ample reforme şi acorduri pentru combaterea încălzirii globale. Sunt lucruri cu care liderul de la Casa Albă se mândreşte atât de mult, încât a vorbit despre ele de câte ori a avut ocazia.

„Pe scurt, încălzirea globală există, asigurarea medicală e accesibilă şi dragostea e dragoste”, a declarat Barack Obama la o emisiune în iunie 2015.

Reușite pe plan extern

Reluarea relaţiilor dintre Statele Unite şi Cuba şi acordul nuclear cu Iranul sunt încă două reuşite care definesc Administraţia Obama. Reapropierea de Cuba a însemnat pentru americani eliminarea unui potenţial focar de conflict. Pentru cubanezi, înseamnă scoaterea din izolare internaţională şi acces treptat la bunuri şi servicii specifice unei economii de piaţă. Cât despre acordul nuclear iranian, acesta înseamnă, în primul rând, eliminarea unei ameninţări de ordin nuclear, în contextul în care zona în care se află Iranul e considerată un butoi cu pulbere. De cealaltă parte, acordul a dat posibilitatea Iranulului să aibă relaţii comerciale cu Occidentul.

Deşi America pe care o lasă moştenire pare mai dezbinată ca niciodată, în cei opt ani în care a condus-o, Barack Obama a ştiut să fie un sprijin moral pentru ţară, de fiecare dată când a fost nevoie. Iar dacă ţara a vrut să râdă sau să fie surprinsă, comandantul suprem a fost la datorie.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate