Sari la conținut

Lista completă a insultelor lui Donald Trump pe Twitter

Site-ul cotidianului american The New York Times a publicat duminică o listă completă a celor 281 de persoane, locuri, organizaţii şi lucruri pe care politicianul american Donald Trump le-a insultat pe Twitter.

Donald Trump Holds Campaign Rally In Dallas

Foto: Gulliver/GettyImages

După ce şi-a anunţat candidatura la preşedinţia Statelor Unite în luna iunie, Donald Trump s-a folosit de Twitter pentru a adresa insulte celorlalţi candidaţi prezidenţiali, unor jurnalişti, organizaţii media, naţiuni, celebrităţi din showbiz şi chiar a unei piese de mobilier din Biroul Oval de la Casa Albă.

Printre cei vizaţi se află rivala sa din cursa prezidenţială, democrata Hillary Clinton, preşedintele american Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel, actorii Alec Baldwin, Whoopi Goldberg, Samuel L. Jackson, publicaţiile Vanity Fair, The Wall Street Journal, Forbes, The Washington Post, postul CNN, agenţia de presă The Associated Press, prezentatorii de televiziune John Oliver, Anderson Cooper, cântăreţul Neil Young şi ţări precum Mexic, Marea Britanie, China, Germania, Iran şi Arabia Saudită, informează News.ro.

„Ştim aceste lucruri pentru că le-am citit la rândul nostru, le-am etichetat şi le-am citat pe toate în ştirile noastre”, au declarat jurnaliştii de la The New York Times.

Prezentăm mai jos o selecţie din insultele publicate de Donald Trump pe Twitter.

Despre Hillary Clinton: ”o escroacă”, ”a ratat peste tot în lume”, ”adoră să mintă”, ”marioneta celor de la The Wall Street”, ”nu a creat niciodată un loc de muncă în viaţa ei”, ”un dezastru în politica externă”, ”o ratată”, ”prea slabă pentru a conduce”, ”cea mai coruptă persoană care a candidat vreodată la preşedinţia Statelor Unite”.

Despre cotidianul USA Today: ”Va pierde cititori!”

Despre actorul Alec Baldwin: ”Interpretarea lui miroase urât!”

Despre revista Vanity Fair: ”îi merge rău”, ”o revistă tot mai proastă”, ”şi-a pierdut aproape jumătate din fosta sa alură”, ”o ratare”

Despre actriţa Whoopi Goldberg: ”acum e într-o totală cădere liberă”, ”e oribilă”, ”e o tristă”

Despre actorul Samuel L. Jackson: ”Nu-mi place mişcarea lui de golf”, ”nu e atletic”, ”face prea multe reclame”, ”e plictisitor”, ”nu sunt fanul lui” 

Despre cotidianul The Wall Street Journal: ”proşti la matematică, nimănui nu-i mai pasă de ce zic ei în editorialele lor, în special mie”, ”rareori un ziar s-a înşelat atât de grav”, ”nişte rataţi”, ”lipsiţi de onestitate”, ”marionete atât de greşite, atât de des”, ”le place să scrie lucruri urâte despre mine”, ”sunt unii dintre cei mai proşti oameni din televiziune lucrează pentru The Wall Street Journal”, ”arată ca un tabloid”. 

Despre cotidianul The Washington Post: ”a pus la cale un asasinat împotriva mea”, ”publică ştiri false”, ”nu-l cumpăraţi, e plictisitor”, ”lipsit de onestitate”, ”pierde o avere”, ”o mare schemă de fraudă fiscală”

Despre prezentatorul John Oliver: ”foarte plictisitor şi face o emisiune cu o audienţă foarte mică”

Despre Arianna Huffington: ”o proastă”, ”un clovn liberal”

Despre Neil Young: ”total ipocrit”

Despre emisiunea ”360” prezentată de Anderson Cooper: ”O pierdere de timp”

Despre Marea Britanie: ”încearcă din greu să ascundă marea problemă pe care o are cu musulmanii”

Despre China: ”e îngrozitoare”

Despre Germania: ”o mare încurcătură infracţională”, ”suportă atacuri masive asupra poporului său de către imigranţii cărora li se permite să intre în ţară”

Despre Iran: ”face multe lucruri rele pe la spatele nostru”

Despre Mexic: ”un guvern complet corupt”, ”noi primim ucigaşi, droguri şi infractori, ei primesc bani”, ”o corupţie incredibilă”, ”Mexicul nu e prietenul nostru”, ”ne omoară”

Despre statul american New Jersey: ”un stat profund tulburat”

Despre Arabia Saudită: ”fără noi, ar dispărea!”

Despre Washington: ”o mare încurcătură”, ”nimic nu funcţionează”

Despre platforma online Amazon: ”Dacă Amazon ar fi trebuit să îşi plătească taxele, atunci acţiunile sale ar scădea şi s-ar prăbuşi ca o pungă de hârtie”, ”e salvată de înşelătoria celor de la The Washington Post”, ”nu e o companie care face profit”

Despre sistemul electoral american: ”complet aranjat”

Despre politicienii europeni: ”lideri foarte slabi”

Despre administraţia Obama: ”incompetenţa actualei noastre administraţii este dincolo de orice putere de înţelegere”

Despre Bill şi Hillary Clinton: ”ei sunt adevăraţii prădători”

Despre Fundaţia Bill, Hillary şi Chelsea Clinton: ”o întreprindere de infractori”

Despre Barack Obama: ”cel mai prost preşedinte al Statelor Unite”, ”încearcă să distrugă Israelul prin decizii proaste”, ”un lider incompetent”, ”vorbeşte atât de mult despre aşa-zisa amprentă a carbonului, dar zboară spre Hawaii într-un avion Boeing 747 foarte vechi”

Despre sondajele Fox News: ”o altă încercare de asasinat patetică la adresa mea”

Despre acordul nuclear cu Iranul: ”oribil”, ”negociat teribil de prost”, ”cu adevărat stupid”, ”va conduce cel puţin la o distrugere parţială a lumii”

Despre consiliul editorial al cotidianului The Wall Street Journal: ”nişte marionete”

Despre agenţia The Associated Press: ”falsă”, ”are cei mai proşti reporteri din acestă industrie”, ”jurnalism necinstit”

Despre CNN: ”fraudă”, ”complet necinstit”, ”cu adevărat patetic”, ”toată lumea ştie că este părtinitor”, ”un produs prost”, ”Clinton News Network”, ”are ca angajaţi nişte jurnalişti anti-Trump care sunt nişte rataţi în vieţile lor private”

Despre revista Forbes: ”o revistă ratată”, ”tirajul său se prăbuşeşte”, ”o ratare”

Despre Acordul de liber schimb nord-american: ”cel mai prost acord economic din istoria Statelor Unite”

Despre NATO: ”e depăşit”

Despre o mobilă din Biroul Oval de la Casa Albă: ”arată ciudat”, ”nu e deloc bună”

Despre The Huffington Post: ”ar trebui să îşi schimbe stilul lor fraudulos”, ”o pierdere de bani”, ”publică doar poveşti rele despre mine”

Despre emisiunea ”Saturday Night Live”: ”plictisitoare”, ”o emisiune deloc amuzantă”

Despre Angela Merkel: ”distruge Germania”

Despre graniţa americano-mexicană: ”complet scăpată de sub control”, ”o situaţie absolut jenantă”

Despre Anderson Cooper: ”are cei mai proşti invitaţi anti-Trump în emisiunea lui” 

Despre reclamele televizate: ”o fraudă”, ”patetice”, ”sunt plătite de stăpânii politicienilor”, ”o fraudă media totală” 

Etichete: Twitter , donald trump , insulte , insulte donald trump

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale