Ce documente clasificate a ridicat FBI de la reședința lui Trump. Fostul președinte, suspectat că a încălcat Legea Spionajului

Data actualizării: Data publicării:
Palm Beach County police stand guard in front of the home of former President Donald Trump on Ocean Drive after the FBI executed a search warrant for documents that he took home after his presidency to Mar-A-Lago in Palm Beach on Monday, August 8, 2022
Poliția de pază la reședința din Florida a lui Donald Trump, unde au avut loc perchezițiile. Foto: Profimedia

FBI a ridicat 11 seturi de documente clasificate în urma percheziției la reședința din Mar-a-Lago, Florida, a fostului președinte american Donald Trump, inclusiv unele marcate „strict secret”, scrie CNN, preluând The Wall Street Journal. Potrivit mandatului de percheziție care a condus la ridicarea documentelor, Trump este bănuit de încălcarea Legii Spionajului.

ACTUALIZARE Donald Trump, într-o primă reacție pe rețeaua sa socială, Truth Social, a spus că el declasificase deja documentele când încă era președinte: „1. Toate erau declasificate. 2. (FBI - n.r.) Nu trebuia să «confiște» nimic. Putea să le obțină oricând, fără jocuri politice și descinderi la Mar-a-Lago. (Documentele - n.r.) Se aflau într-un loc sigur, cu o încuietoare în plus, pusă la cererea lor”, scrie site-ul de extremă dreapta Breibart, susținător al fostului președinte.

ACTUALIZARE Donald Trump este investigat pentru potențială încălcare a Legii Spionajului și, de asemenea, pentru obstrucționarea justiției și distrugere de documente guvernamentale, potrivit mandatului de percheziție la reședința sa din Mar-a-Lago, care a fost făcut public vineri seară, scrie The Guardian.

Știrea inițială

Wall Street Journal, citat de CNN, a relatat că agenții FBI au luat aproximativ 20 de cutii cu documente de la reședința din Florida a lui Donald Trump, printre care dosare, seturi de materiale guvernamentale clasificate, fotografii și cel puțin un bilet scris de mână.

Agenții ar fi ridicat un set de documente marcate „top secret/SCI” - cel mai înalt nivel de clasificare. Pe lângă acesta, agenții au mai luat patru seturi de documente marcate „top secret” (strict secret), trei seturi de documente marcate „secret” (secret) și trei seturi de documente marcate „confidential” (confidențial) - cel mai scăzut nivel de clasificare, potrivit relatării citate de CNN.

Printre documentele ridicate de la reședința lui Trump se află și decizia de grațiere a lui Roger Stone, unul dintre principalii săi aliați, care a fost condamnat în 2019 pentru că a mințit Congresul SUA în cadrul audierilor privind ingerințele Rusiei în alegerile din 2016. Trump l-a grațiat pe Stone înainte de a părăsi Casa Albă după pierderea alegerilor, salvându-l de la o condamnare de trei ani de închisoare.

În timpul perchezițiilor, agenții FBI au ridicat, de asemenea, un document despre „Președintele Franței”, a mai relatat WSJ, fără a oferi însă alte detalii despre acesta.

În cererea de pecheziție depusă la instanță, anchetatorii au arătat că au motive să creadă că Donald Trump a încălcat Legea Spionajului, care interzice deținerea sau transmiterea de informații privind apărarea națională, a mai relatat WSJ. 

Fostul președinte american Donald Trump a catalogat scandalul legat de documentele ridicate de la reședința sa în urma percheziției FBI drept o „bazaconie”, după ce Washington Post a scris că agenții erau în căutarea unor posibile documente secrete privind arme nucleare.

Donald Trump a scris vineri pe rețeaua socială Truth Social, fondată de el, că „subiectul armelor nucleare este o bazaconie”, la fel ca investigația consilierului special Robert Mueller, controversele legate de relația lui cu Rusia sau cele două acțiuni de impeachment împotriva lui.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri