Cum a reușit Trump să convingă Israelul și Hamas să ajungă la un acord de încetare a focului. „El a făcut cu adevărat diferența”

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump / Benjamin Netanyahu
Rolul jucat de Donald Trump în încheierea acordului de încetare a focului dintre Israel și Hamas a fost esențial, potrivit unor persoane care au participat la discuții. Foto: Profimedia Images

Structura acordului de încetare a focului dintre Israel și Hamas – o propunere în mai multe etape ce ar trebui într-un final să ducă la pace și reconstrucție – a fost concepută inițial de mediatori și susținută oficial de Biden acum mai bine de șase luni. Dar intervenția lui Trump a fost cea care a dus la încheierea acordului, scrie Financial Times.

Steve Witkoff a fost doar un spectator în Capitoliul Statelor Unite, atunci când prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a adresat membrilor Congresului american în luna iulie – o experiență pe care investitorul din domeniul imobiliar a descris-o drept „epică” și „spirituală”.

Cinci luni mai târziu, afaceristul născut în Bronx fără nicio experiență în diplomație era în Israel în calitate de trimis special al Statelor Unite în Orientul Mijlociu ales de Donald Trump, încercând să îl convingă pe Netanyahu să facă concesii pentru a se ajunge la o înțelegere privind încheierea războiului devastator din Gaza.

După discuții fără sfârșit, nenumărate promisiuni nefructificate și probleme interminabile, părea că sunt șanse foarte slabe ca discuțiile să aibă o evoluție pozitivă înainte de terminarea mandatului de președinte al lui Joe Biden.

De aceea este cu atât mai semnificativ faptul că, atunci când prim-ministrul Qatarului, Sheikh Mohammed bin Abdulrahman al-Thani, a declarat în sfârșit la Doha că Israelul și Hamas au ajuns la o înțelegere privind încetarea focului – ceea ce va permite și eliberarea ostaticilor rămași în captivitate în Fâșia Gaza asediată – Witkoff a apărut alături de ceilalți mediatori.

Israel And Hamas Agree To Hostage-Ceasefire Deal
Trump a spus clar că vrea ca războiul să se încheie înainte de inaugurarea sa în ianuarie. Foto: Profimedia Images

Promisiuni sau amenințări? „Felul în care Trump a acționat a făcut cu adevărat diferența”

„Ce s-a schimbat în ultimele opt luni? Trump și Witkoff. Felul în care Trump a acționat a făcut cu adevărat diferența”, a spus o persoană familiarizată cu discuțiile.

Trump a vorbit de multe ori despre Orientul Mijlociu în timpul campaniei sale electorale și l-a atacat pe Biden pentru că nu a reușit să obțină un armistițiu.

După ce a câștigat alegerile în noiembrie, Trump a trecut repede la acțiune. Nominalizarea lui Witkoff pentru rolul de reprezentant al SUA în regiunea Orientului Mijlociu a luat prin surprindere pe toată lumea – el a fost trimis în Qatar în ziua de 22 noiembrie, la mai puțin de trei săptămâni de la victoria lui Trump.

În Doha, Witkoff s-a întâlnit cu liderul Qatarului ca să fie pus la curent cu stadiul discuțiilor și să înțeleagă de ce Sheikh Mohammed, care era frustrat de lipsa progresului în negocierile dintre cele două părți, cât și de criticile îndreptate asupra sa pentru găzduirea membrilor grupării Hamas, își retrăsese țara din rolul de mediatoare a conflictului.

Witkoff a zburat apoi la Tel Aviv unde s-a întâlnit cu Netanyahu. Nu se știe dacă Witkoff l-a convins pe liderul israelian prin amenințări sau promisiuni, dar impactul discuțiilor a fost clar: o zi mai târziu, pe 24 noiembrie, principalul negociator al Israelului, David Barnea, care este și șeful agenției de spionaj Mossad, a călătorit la Viena pentru o întâlnire cu Sheikh Mohammed.

„Atunci au început lucrurile să demareze și a fost o cu totul altă disponibilitate din partea israeliană”, a spus persoana informată despre discuțiile purtate.

netanyahu-witkoff-trump
Cu toate că nu are nicio experiență în diplomație, afaceristul Steve Witkoff, trimisul special al lui Trump în Orientul Mijlociu, a devenit cel mai important membru al echipei de negociatori americani. Foto: Government of Israel/Prime Minister's Media Adviser

Steve Witkoff, apropiatul lui Trump fără de care negociatorii lui Biden nu ar fi ajuns la un acord

Witkoff, un prieten apropiat al lui Trump care are relații bune și cu Qatarul prin afacerile sale în domeniul imobiliar, a devenit dintr-o dată cel mai important membru al echipei de negociatori condusă de principalul consilier pentru Orientul Mijlociu al lui Biden, Brett McGurk.

Biden și Trump au uitat temporar de rivalitatea lor și și-au coordonat eforturile pentru a obține un rezultat pozitiv.

Victoria lui Trump în alegerile prezidențiale a insuflat din nou viață în discuțiile de pace și a creat o nouă realitate: orice acord acceptat de Biden va trebui implementat de Trump.

La începutul lunii decembrie, Trump a spus clar că vrea ca războiul să se încheie înainte de inaugurarea sa în ianuarie. Trump a transmis pe platforma sa socială, Truth Social, că dacă ostaticii nu sunt eliberați înainte de 20 ianuarie, 2025, vor fi consecințe grave în Orientul Mijlociu.

Postarea a fost făcută la scurt timp după ce Trump i-a primit la cină la Mar-a-Lago pe soția lui Netanyahu, Sara, și fiul lor, Yair.

New York, USA. 6th Oct, 2024. Yael Alexander, (L), mother of Edan Alexander who was kidnapped by Hamas on October 7, 2023, participates in a ceremony of families of hostages to mark the 366 days anniversary of their 101 missing relatives with a ceremony i
Dacă ostaticii israelieni nu sunt eliberați de Hamas înainte de 20 ianuarie, 2025, vor fi consecințe grave în Orientul Mijlociu, a avertizat Trump. Foto: Profimedia Images

„Efectul Trump nu s-a simțit doar asupra lui Bibi”

Witkoff nu era dispus să mai amâne discuțiile. Având sprijinul lui Trump, el a fost foarte direct cu Netanyahu despre ceea ce trebuie să se întâmple și a transmis clar mesajul de susținere al Statelor Unite pentru Israel.

„Singura diferență a fost Trump. Netanyahu vrea să se coordoneze cu Trump... americanii au arătat clar că vor să fie liniște aici”, a spus o altă persoană care a participat la discuții.

„Efectul Trump nu s-a simțit doar asupra lui Bibi, ci și asupra Qatarului și Egiptului”, a spus Dennis Ross, un fost negociator de pace în Orientul Mijlociu care acum lucrează pentru Washington Institute for Near East Policy. Cele două țări „au pus presiune pe Hamas pentru că ambele au de câștigat arătându-i lui Trump: 'uite ce am reușit să facem'.”

Armistițiul ar urma să înceapă de duminică, atunci când primii ostatici – din totalul de 34 pe care Hamas a fost de acord să îi elibereze în prima etapă a armistițiului – ar trebui să se întoarcă acasă, cu doar o zi înainte de inaugurarea lui Trump.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul uluitor făcut de Iohannis la plecarea de la Cotroceni! Imaginea surprinsă de fotografi, neaşteptată
Digi FM
Ce nume de alint au Nicușor Dan și partenera lui? Răspunsul care a stârnit râsete
Pro FM
Alexandru Ciucu, prima reacție după dezvăluirile făcute de Alina Sorescu: „Se spun despre mine minciuni...
Film Now
Apariția lui Tom Cruise la Super Bowl împarte internauții în două tabere. „Ce s-a întâmplat cu fața lui?”, „E...
Adevarul
Moștenirea lui Iohannis. Şansa ratată de România în NATO și UE. Expert: „Nu vom mai avea niciodată aceste...
Newsweek
800 lei în plus la pensie pentru 2.500.000 de pensionari. În ce condiții se dau banii? OFICIAL
Digi FM
Cum reacționează soțul Simonei Țăranu atunci când ea primește mesaje de la fotbaliști celebri?
Digi World
Ce fel de cafea poți bea dacă ai arsuri la stomac sau reflux gastroesofagian
Digi Animal World
O căţeluşă care a dispărut în Ajun de Crăciun, după ce s-a speriat de petarde, a fost găsită după o lună şi...
Film Now
Mel Gibson s-a temut că va deveni "prizonierul" unui rol de care nu va putea scăpa, așa că a refuzat o mare...
UTV
(VIDEO) Sebastian Stan și-a surprins fanii la Festivalul de Film de la Santa Barbara. Actorul a vorbit în...