Sari la conținut

De ce se teme Trump să admită amestecul lui Putin în alegerile din SUA

Cu două săptămâni înainte de a-și prelua oficial mandatul de președinte, lui Donald Trump i s-au arătat rapoarte strict secrete ale serviciilor de informații care arătau că președintele Vladimir Putin a ordonat personal atacurile cibernetice complexe care au vizat alegerile americane din 2016, scrie The New York Times.

President Trump And President Putin Hold A Joint Press Conference After Summit

Foto: Guliver/Getty Images

Dovezile cuprindeau texte și e-mailuri de la ofițeri militari ruși, iar toate informațiile indicau o sursă top-secret, apropiată lui Putin, care descrisese pentru CIA cum a decis Kremlinul să își desfășoare campania de atacuri cibernetice și dezinformare. 

Potrivit unor persoane care au asistat la ședința de informare a lui Trump, viitorul președinte a părut convins de fapte, deși nu era deloc încântat. Însă de atunci, Trump a încercat să minimalizeze fiecare dovadă clară pe care a primit-o în ziua de 6 ianuarie 2017 în biroul său din Trump Tower, dovezi pe care liderii propriului său aparat de informații le-au acceptat în unanimitate, scrie New York Times. 

Până la declarațiile vădit contradictorii pe care le-a făcut săptămâna aceasta în timpul și după ce s-a întâlnit față în față cu Vladimir Putin, Trump a făcut tot ce a putut pentru a sugera alte posibile explicații pentru intervenția în sistemul politic american. Potrivit unor apropiați ai săi, citați de NYT sub acoperirea anonimatului, teama lui Trump este că orice recunoaștere a faptului că ar fi existat o încercare a Rusiei - chiar și ratată - de a influența votul din 2016 ar pune sub semnul întrebării legitimitatea alegerii sale ca președinte.

La acea întâlnire din 6 ianuarie de la Trump Tower au participat John O. Brennan, directorul CIA, James Clapper, directorul național al serviciilor de informații, și amiralul Michael S. Rogers, directorul NSA și șeful Comandamentului de apărare cibernetică al SUA. Și directorul FBI, James Comey, a fost acolo. Toți cei patru reprezentanți ai serviciilor de informații erau convinși de rolul personal al lui Putin în amestecul rus asupra alegerilor americane, au menționat cel puțin zece oameni care fie au fost de față, fie ulterior li s-a spus despre această ședință.

Iar după briefingul oficial, James Comey, șeful FBI, i-a spus în privat lui Trump și despre dosarul „Steele”. Acel dosar, întocmit de un fost agent de informații britanic, includea diverse relatări despre activități cu tentă sexuală ale lui Trump în timpul unei vizite la Moscova, activități pe care președintele le neagă. 

Iar una dintre sursele care atestau amestecul Rusiei în alegeri era considerată atât de sensibilă, încât șeful CIA nu i-a menționat-o pe căi oficiale nici măcar președintelui Obama, care se afla în ultimele sale luni de mandat. În schimb, l-a informat personal, strict secret, pe el și pe câțiva consilieri de încredere, mai scrie New York Times.

 

Etichete: Vladimir Putin , alegeri sua , servicii informatii , donald trump

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale