Joe Biden s-a vaccinat împotriva COVID-19 cu o variantă actualizată de vaccin

Data publicării:
joe biden cu maneca ridicata e vaccinat de o femeie cu masca pe fata
În octombrie 2022, Joe Biden a făcut doza de vaccin booster, împotriva variantei Omicron a virusului SARS-CoV-2. Foto: Profimedia

Preşedintele american Joe Biden, în vârstă de 80 ani, s-a vaccinat împotriva Covid cu o variantă actualizată de vaccin, dar și împotriva virusului gripal, a anunţat sâmbătă medicul său de la Casa Albă.

„Întrucât intrăm în sezonul răcelilor şi al gripei, preşedintele îi încurajează pe toţi americanii să-i urmeze exemplul”, a scris medicul personal al preşedintelui, Kevin O'Connor într-un comunicat publicat de Casa Albă., potrivit Agerpres

De altfel, Joe Biden a primit „acum câteva săptămâni” un nou vaccin împotriva virusului respirator sinciţial (VRS), responsabil de infecţii respiratorii şi care se poate dovedi periculos pentru vârstnici şi copii mici.

Autorităţile sanitare din SUA recomandă de acum ca toţi americani care au împlinit 60 de ani să se vaccineze împotriva VRS.

Ele au autorizat săptămâna trecută o versiune actualizată a vaccinurilor ani-COVID-19 de la Pfizer şi Moderna, mai bine adaptată la variantele virusului aflate acum în circulaţie.

Numărul de spitalizări legate de COVID-19 înregistrează creştere în SUA în ultimele săptămâni, dar succesul acestei noi campanii de vaccinare este incert, în condiţiile în care doar 17% din populaţia americană s-a vaccinat cu precedenta doză de rapel împotriva COVID-19.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri