Manifestaţii pro-palestiniene în campusurile universitare din America. 93 de persoane au fost arestate la Los Angeles

Data publicării:
Pro-Palestine demonstrators are gathering in protest both inside and outside the locked gates of the Columbia University campus in New York City
Foto: Profimedia

93 de persoane au fost arestate miercuri în timpul unei manifestaţii într-un campus al Universităţii Carolinei de Sud din Los Angeles, manifestaţie organizată în contextul mai multor acţiuni studenţeşti pro-palestiniene în SUA, a anunţat poliţia, informează joi AFP. Și la Universitatea Columbia din New York au loc proteste, iar conducerea a decis mutarea cursurilor online.

„Nu au fost semnalaţi răniţi. Patrulele de poliţie vor continua în sector” joi, a anunţat departamentul poliţiei din Los Angeles într-un mesaj postat pe reţeaua socială X.

La rândul său, Universitatea Carolinei de Sud a anunţat pe platforma X în jur de miezul nopţii că manifestaţia s-a încheiat şi că zona campusului universitar „rămâne închisă până la o nouă decizie”.

„Studenţii, corpul profesoral, personalul şi persoanele care au treabă în campus pot intra cu identificarea adecvată”, a adăugat universitatea.

Proteste și la Universitatea Columbia din New York

Luni, prestigioasa universitatea new-yorkeză Columbia a decis să-şi mute toate cursurile online, în condiţiile în care manifestaţii pro-palestiniene continuă în campusul acestei universităţi.

Tensiunile nu încetează să se accentueze de joia trecută, când circa o sută de manifestanţi ce protestau împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza au fost arestaţi de poliţie în campusul Universităţii Columbia. Însă zeci de studenţi au continuat să protesteze în campus, instalând acolo corturi. Ei cer între altele ca universitatea, care are programe de schimburi cu Tel Aviv-ul, să boicoteze orice activitate legată de Israel.

De la începutul conflictului între Israel şi Hamas, campusurile americane sunt scena unor tensiuni şi mai multe voci au denunţat o ascensiune a antisemitismului.

Republicanii au preluat subiectul şi, după o audiere tumultoasă în Congres, preşedinta Universităţii Pennsylvania, Elizabeth Magill, apoi omoloaga sa de la Harvard, Claudine Gay, au demisionat, în decembrie trecut şi respectiv în ianuarie.

Duminică, preşedintele american Joe Biden a declarat că antisemitismul „nu-şi are locul în campusuri şi nicăieri” în SUA.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro