Un ales local din Pennsylvania a câștigat alegerile deși este mort

Data publicării:
steag sua
Foto: Profimedia Images

Un reprezentant al statului american Pennsylvania a fost reales în urma alegerilor de marţi din SUA de la mijlocul mandatului, chiar dacă a decedat luna trecută.

Anthony "Tony" DeLuca a murit pe 9 octombrie, la 85 de ani, din cauza unui limfom. Dar era deja prea târziu pentru modificarea buletinelor de vot, aşa încât răposatul a rămas figurând drept candidat democrat în circumscripţia 32 din Pennsylvania.

După numărarea voturilor, acesta a acumulat peste 85% din sufragii, scrie Agerpres, care citează dpa.

Ales prima dată în 1983, Anthony DeLuca era cel mai longeviv legislator din Camera reprezentanţilor a statului din nord-estul SUA.

Neavând contracandidaţi republicani, singura sa rivală a fost o candidată ecologistă, Queonia Livingston, care a primit doar 14% din voturi.

Autoritatea electorală din districtul Allegheny urmează să stabilească data unui nou scrutin, special pentru ocuparea fotoliului lui DeLuca.

"Suntem profund întristaţi de pierderea reprezentantului Tony DeLuca, dar suntem mândri că alegătorii continuă să-şi manifeste încrederea în el şi în angajamentul său faţă de valorile democrate, realegându-l postum", a transmis pe Twitter comitetul de campanie al democraţilor din Camera reprezentanţilor a statului.

Au mai fost cazuri când alegeri din SUA au fost câştigate de persoane decedate, între care proprietarul de bordeluri Dennis Hof, care a obţinut un mandat în Senatul statului Nevada în 2018, cu puţin după decesul său, survenit cu aproape o lună înainte.

Iar în 2000 democratul Mel Carnahan, din statul Missouri, l-a învins pe republicanul Josh Ashcraft în cursa pentru un fotoliu în Senatul SUA, deşi acest lucru s-a întâmplat la trei săptămâni după ce (primul) a murit într-un accident de avion.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Delia, escapadă în Italia, alături de soț și de părinți. Gina și Ion Matache sunt despărțiți, dar locuiesc în...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Christian Bale, o nouă transformare radicală. Actorul, de nerecunoscut pe platourile de filmare de la „The...