Sari la conținut
News Alert

Un fost consilier al lui Donald Trump, condamnat pentru că a minţit FBI

Un tribunal federal l-a condamnat vineri la 14 zile de închisoare pe George Papadopoulos, un fost consilier diplomatic al lui Donald Trump vinovat că a minţit în ancheta asupra unei posibile înţelegeri secrete între Moscova şi echipa de campanie a candidatului republican, notează AFP.

President Trump And German Chancellor Angela Merkel Hold Joint News Conference In East Room Of White House

Foto: Getty Images

George Papadopoulos a mai primit o amendă de 9.500 de dolari şi un an de libertate condiţionată însoţită de muncă în folosul comunităţii. În octombrie 2017, el a pledat vinovat că depus mărturie mincinoasă la FBI.

Bărbatul în vârstă de 31 de ani a fost la originea faimoasei anchete ruse care îl deranjează serios pe preşedintele Donald Trump de peste 15 luni. Sentinţa sa este relativ uşoară, dat fiind că risca şase luni de închisoare.

„Eram tânăr şi ambiţios”, a explicat George Papadopoulos în sala de şedinţe. „Am comis o gravă eroare care m-a costat foarte mult şi îmi este ruşine pentru asta”, a adăugat el.

Judecătorul a explicat că a luat în considerare „regretele sincere” exprimate de acuzatul care le-a ascuns anchetatorilor adevărul în legătură cu întâlnirile sale cu emisari din partea Rusiei cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016.

George Papadopoulos a fost primul consilier al lui Donald Trump care a acceptat să colaboreze cu echipa procurorului special Robert Mueller.

„El a fost prima piesă a dominoului şi, de atunci, au căzut multe altele”, au scris în pledoaria lor avocaţii săi, referindu-se la punerea sub acuzare a fostul şef de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, sau a fostul avocat personal al acestuia, Michael Cohen, în cadrul acestei anchete cu vaste ramificaţii.

George Papadopoulos, un tânăr fără mare experienţă propulsat în martie 2016 echipa de campanie, este numai „o mică piesă dintr-o vastă anchetă”, au afirmat ei.

Mică poate, dar decisivă. FBI, care ancheta deja asupra ingerinţei ruse în campania prezidenţială americană, a deschis un dosar în legătură cu o posibilă înţelegere secretă cu echipa de campanie a lui Donald Trump după ce a aflat despre natura discuţiilor dintre George Papadopoulos şi emisari ai Rusiei.

Consilierul, care a încercat să organizeze o întâlnire între preşedintele Vladimir Putin şi candidatul Donald Trump, fusese informat din aprilie 2016 că ruşii deţin „cu ce să o mânjească” pe candidata democrată Hillary Clinton, sub forma a mii de e-mailuri, informaţie care nu era încă publică.

Sursa: Agerpres

Etichete: SUA , condamnare , FBI , statele unite , consilier , donald trump , george papadopoulos

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale