Vremea rea face ravagii. Britanicii se pregătesc pentru "bomba de ninsoare"

Data actualizării: Data publicării:
trafic

Milioane de americani se pregătesc să facă faţă unui ger extrem, despre care se spune că va sparge recorduri negative de temperatură. -53 de grade sunt anunţate în unele zone, mai frig ca în Antarctica. Însă nu doar SUA se confruntă cu vreme extremă, ci și Marea Britanie și Franța.

Din Dakota de Nord până în Tennessee şi mai ales în zona Marilor Lacuri se anunţă un frig cumplit. Gerul a început să pună deja stăpânire pe Statele Unite. Pe Lacul Michigan plutesc sloiuri de gheaţă. Pentru a menţine trenurile în funcţiune, operatorii de transport în comun au dat foc la şine. La Chicago este atât de rece, încât mare parte din râul care traversează oraşul a îngheţat. Iar în zilele următoare sunt prognozate temperaturi mai scăzute ca în Antarctica: minus 33 de grade. Vântul va accentua însă senzaţia de frig, astfel încât temperatura resimţită de corpul uman va fi de minus 45.

Mai multe state americane au declarat starea de urgență, au închis școli, în vreme ce pe 26 de aeroporturi sute de zboruri au fost anulate sau amânate. Pe șosele, în unele zone, viscolul era atât de puternic încât şoferii s-au întors din drum în faţa perdelei de ninsoare. Poleiul şI vizibilitatea zero au provocat accidente rutiere, unele dintre ele mortale.

Haos produs de vreme anunţat în Marea Britanie

Pe celălalt ţărm al Atlanticului, vremea rea face ravagii. Britanicii au fost îndemnaţi să-şi facă provizii de alimente şi de medicamente, pentru că temperaturile vor coborî până la minus 11 grade Celsius. Gerul va dura toată săptămâna şi va fi însoţit de ceea ce presa a numit o "bombă de ninsoare". Autorităţile se aşteaptă la haos în trafic, zile întregi fără electricitate şi fără semnal de telefonie.

Poliţiştii s-au văzut nevoiţi să le atragă atenţia şi şoferilor să nu pornească la drum cu parbrizul necurăţat. Asta după ce au prins pe cineva în trafic conducând cu numai un ochi de geam curăţat.

41 de departamente franceze sub cod portocaliu

În Franța, 41 de departamente au fost plasate sub cod portocaliu de vreme severă. Furtuna numită Gabriel a lăsat fără curent electric 25.000 de case din sud-vestul Hexagonului și a umplut străzile Parisului de zăpadă.

Pe ţărmul Atlanticului, sunt anunţate rafale ce vor atinge 130 de kilometri pe oră, iar către interiorul teritoriului francez, vântul va sufla cu viteze între 100 şi 110 kilometri pe oră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii șocante ies la iveală despre doctorița din Brăila. Avea un obicei foarte bizar. Ce făcea când intru...
Digi FM
Ioana, unica fiică a lui Ion Țiriac, s-a angajat în Dubai. Cu ce se ocupă tânăra, deși tatăl ei are o avere...
Pro FM
JLo, fără filtre și editări, după un antrenament la sală. Artista, fotografiată alături de Benny Medina
Film Now
Lady Gaga, uimitoare în „Joker: Folie à Deux”. Directoarea de casting a rupt tăcerea: „O să vă surprindă, e...
Adevarul
O româncă stabilită în Elveția spune că are nevoie de 8.000 de euro pe lună pentru a trăi: „Prețurile nu sunt...
Newsweek
Ce bere este bună pentru stomac și nu îngrașă? Care este ”secretul”? Este demonstrat științific
Digi FM
Ce trebuie să știi despre indicele UV. Care sunt nivelurile periculoase şi cum ne protejăm
Digi World
Când e cel mai bine să faci dușul zilnic. Așa scapi de stres și de unele alergii, dar îți ajuți și pielea
Digi Animal World
„Fantoma” unui câine a fost surprinsă pe camerele de supraveghere. Imaginile au stârnit o dezbatere în mediul...
Film Now
Câți bani avea Matthew Perry în contul său bancar când a murit. Suma lăsată de celebrul actor i-a surprins pe...
UTV
Anitta a atras toate privirile intr-un bikini cu steagul Romaniei. Artista a fost surprinsa pe un yacht in...