Suedia se pregătește pentru ce e mai rău. O insulă odată preferată de turiști este acum plină de soldați

Deutsche Welle Data publicării:
soldati pe insula suedeza gotland
Tancurile au ajuns pe insula baltică Gotland anul trecut. Preferată de turiştii suedezi, insula cândva demilitarizată găzduieşte acum din nou soldați.. FOTO: Profimedia Images

Suedia este bine-cunoscută pentru poziția sa de stat neutru. Dar invadarea Ucrainei i-a făcut pe mulți locuitori ai țării nordice să pună sub semnul întrebării această politică. Acum, suedezii caută sprijinul NATO. Stockholmul dorește aderarea cât mai curând posibil, din cauza apropierii geografice de Rusia. Suedia tocmai a expulzat mai mulți diplomați ai Moscovei, pentru că ar fi pus în pericol securitatea statului - în condițiile în care relațiile dintre cele două țări se înrăutățesc. Pentru soldații tineri ca Filippa, războiul din Ucraina a schimbat totul - iar exercițiile militare au căpătat o prioritate aparte. Urmăriți un reportaj marca "Focus Europa", un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vineri la ora 22:30 și în reluare sâmbătă, de la ora 19:30. 

Filippa, recrut: "Vezi copacul ăla căzut? La vreo sută de metri de aici? Țintește zona aceea".

Liniile inamice sunt undeva în această pădure. Filippa și grupul ei au primit informații că forțele dușmanilor sunt în apropiere. Am primit permisiunea să însoțim această unitate militară suedeză în exercițiul pe care-l face, dar ni se cere să evităm folosirea numelor de familie.

Tânăra de 20 de ani s-a înscris în serviciul militar înainte de invadarea Ucrainei. Războiul a schimbat totul.

Filippa, recrut: "Inițial, serviciul militar a fost ceva mai degrabă distractiv. Să fac sport, să cunosc oameni noi... Dar pentru mine și pentru mulți alții, acum totul este cât se poate de real. Situația de acolo e gravă."

În pădurile de la nord de Stockholm, unitatea se antrenează cu gloanțe oarbe. Dar ce se întâmplă atunci când ele sunt reale? Toți recruții sunt cu gândul la războiul din Ucraina.

Filippa, recrut: "Unii se simt mai bine dacă vorbesc despre asta. Dar alții nu o fac deloc, pentru că nu pot face față. Nu mă mai gândesc la așa ceva, iar asta mă face să funcționez. Mă sperie cu adevărat."

Având în vedere că războiul a devenit din nou o realitate în Europa, Suedia se pregătește pentru ce-i mai rău. Spre deosebire de vecinii finlandezi, suedezii suspendaseră de câțiva ani recrutările. Acum, există propuneri de dublare a numărului de recruți.

Tancurile au ajuns pe insula baltică Gotland anul trecut. Preferată de turiştii suedezi, insula cândva demilitarizată găzduieşte acum din nou soldați. Pozițiile strategice din regiunea Mării Baltice fac din Suedia și Finlanda două locuri deosebit de interesante pentru NATO, spune expertul finlandez în securitate Minna Ålander.

Minna Ålander, expert în securitate: "Aderarea Finlandei și Suediei înseamnă că raportul de forțe se schimbă în regiune - și se schimbă în favoarea NATO. Anterior, Rusia se putea implica după bunul plac în țările nordice și baltice, pentru a pune presiune pe ele".

Mult timp, Suedia s-a mândrit cu faptul că nu a luat parte oficial la nicio alianță militară.

În timpul Războiului Rece, prim-ministrul Olof Palme a susținut pacea și a modelat imaginea Suediei într-o autoritate morală respectată.

Foștilor camarazi de arme ai lui Palme nu le vine să-și creadă ochilor.

Cei mai mulți suedezi susțin acum aderarea la NATO. Göran Greider, redactor-șef al unei publicații social-democrate, crede că totuși cererea de aderare a fost o greșeală.

Göran Greider, jurnalist: "Lumea are nevoie de state care nu aparțin niciunui bloc militar, pentru că ceea ce vedem în Occident - această acumulare enormă de arme… Războiul nu poate dura 50 de ani. La un moment dat, trebuie să se încheie. Când se va întâmpla acest lucru, vom avea nevoie de state nealiniate - cum a fost odinioară Suedia."

Înapoi în pădure, soldații se pregătesc pentru următoarea luptă. Filippa și unitatea ei își trag răsuflarea. Aderarea la NATO ar oferi Suediei sprijin din partea alianței. Dar ceea ce știu soldații de aici este că, în schimb, trebuie să-i apere pe alții. Filippa, recrut: "Desigur, am prefera să nu ne facem griji din punctul acesta de vedere. Dar eu îmi fac. "

În această vară, Filippa își va încheia pregătirea de bază, după care va părăsi armata. Decizia, spune ea, a fost luată independent de războiul din Ucraina.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primeşti după 40 de ani de muncă: modalitate simplă de calcul în funcţie de salariu Social
Digi FM
Ce avere avea Rodica Stănoiu. Fosta ministră a Justiției încasa două pensii și deținea mai multe proprietăți
Pro FM
Câți copii are Ricky Martin. Doi dintre ei au 17 ani și par să fie atrași de industria divertismentului
Film Now
Rob Reiner și fiul său, Nick, s-ar fi certat la petrecerea lui Conan O’Brien, cu câteva ore înainte de...
Adevarul
O lecție de umanitate în mijlocul groazei: povestea care a sfidat cruzimea războiului
Newsweek
Lista completă a beneficiilor la pensie din 2026. Care pensionari iau bani în plus și când se dau?
Digi FM
Sylvie din „Emily in Paris” a făcut furori pe covorul roșu în Franța. Philippine Leroy-Beaulieu, șic în...
Digi World
Beneficii surprinzătoare ale bradului natural în casă. De ce este o variantă ecologică mai prietenoasă decât...
Digi Animal World
Haos la 10.000 de metri altitudine. Un șobolan a fost surprins plimbându-se liber într-un avion
Film Now
Cum arată partenera ideală, în opinia lui Orlando Bloom. Ce a răspuns când a fost întrebat dacă preferă „o...
UTV
Antonia rupe tăcerea după un coșmar medical. O procedură de mărire a feselor făcută acum opt ani a dus la...