Țara în care populația a crescut cu 35 de milioane în doar șase ani. Guvernul este îngrijorat: „E o mare provocare”

Data publicării:
oameni pe strazi in pakistan
Populaţia Pakistanului a crescut cu 35 de milioane în doar şase ani, iar acum se ridică la 250 de milioane de locuitori. FOTO: Profimedia Images

Populaţia Pakistanului a crescut cu 35 de milioane în doar şase ani, iar acum se ridică la 250 de milioane de locuitori, potrivit celor mai recente rezultate ale unui recensământ publicat sâmbătă şi citat de AFP, potrivit Agerpres.

Această rată anuală de creştere de 2,5% reprezintă o „mare provocare” pentru ţară, a spus premierul Shehbaz Sharif, subliniind că este „mai mare decât creşterea economică”.

Ani de proastă gestionare financiară au împins economia Pakistanului spre colaps, o situaţie exacerbată de pandemia de coronavirus, criza energetică globală şi inundaţiile record care au afectat o treime din ţară în 2022.

Puţin peste 37% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei, cu sub 3,65 dolari pe zi, în 2023, potrivit Băncii Mondiale.

Recensământul, primul desfăşurat online, a fost realizat în mai 2023.

Sharif a anunţat că următoarele alegeri, programate pentru sfârşitul anului, se vor desfăşura pe baza rezultatelor obţinute la recensământ, care vor fi folosite pentru a delimita circumscripţiile electorale.

„Acum revine comisiei electorale să stabilească cât de repede va finaliza delimitarea circumscripţiilor”, a declarat ministrul Kustiţiei Azam Nazeer Tarar la un post de televiziune local, avertizând că votul ar putea fi amânat cu două luni şi jumătate.

Liderii celor patru provincii ale ţării precum şi reprezentanţii partidelor coaliţiei au validat rezultatele recensământului, potrivit serviciilor premierului.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri