Torturile și umilințele prin care chinezii îi „reeducă” pe etnicii uiguri: „La fiecare 10 zile, ni se făcea o injecție în braț”
Uigurii sunt o minoritate turcă, prigonită în China. Mulți dintre ei au fost luați cu forța și închiși în centre de detenție din Xinjiang, o regiune din nord-vestul Chinei. Criticii acuză China că, în aceste tabere, uigurii sunt supuși abuzurilor și unui proces de îndoctrinare. Așa se face că un număr din ce în ce mai mare de etnici din această comunitate preponderent musulmană s-au refugiat la Istanbul. Printre ei este și Gülbahar Djalilova, care i-a povestit reporterului Deutsche Welle prin ce a trecut la Xinjiang. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Pleacă la plimbare cu nepotul. Cu doar un an în urmă, Gülbahar Jalilova nici nu îndrăznea să viseze la așa ceva. La vremea respectivă, era în China, într-o tabără pentru uiguri.
Se crede că sute de mii de membri ai minorității preponderent musulmane sunt ținuți captivi acolo. Conducerea de la Beijing le numește... „centre de reeducare”.
Citiți și: Mii de oameni au protestat la Istanbul. Cine sunt și ce îi nemulțumește
„Aceasta e din ziua în care am fost arestată. Sunt menționate numele, data nașterii și că sunt teroristă”, explică femeia, arătându-i reporterului un document în limba chineză. Gülbahar spune că autoritățile chineze nu i-au explicat niciodată de ce au crezut că este teroristă.
Acum ne povestește viaţa brutală din tabere. Despre tortură și umilințe.
„Oricine vorbea uigură era închis într-o celulă întunecată. De asemenea, trebuia să scriem laude partidului comunist chinez. [...] La fiecare 10 zile, ni se făcea o injecție în braț. Nu știam ce era. Dar femeile mai tinere au încetat să mai aibă menstruație. [...] Eram obligate să facem exerciții fizice în pielea goală. Nu conta dacă aveai 14 sau 84 de ani. Așa ne umileau”, povestește femeia
Când Gülbahar a fost eliberată definitiv, a fugit la Istanbul. Ca mulți alți uiguri.
Sunt aproximativ 25.000. Ei spun că legăturile etnice, religioase și culturale cu Turcia au făcut mai ușoară începerea unei noi vieți. Iar majoritatea uigurilor sunt aici pentru că se simt mai în siguranță decât în China.
În această școală primară din Istanbul, de exemplu, se predă copiilor și limba uigură. Cântă, citesc și scriu în limba maternă. Profesorii de aici spun că așa ceva ar fi imposibil în China.
Ambasadorul Chinei în Turcia consideră că reproșurile sunt nejustificate. Susține că guvernul său a făcut multe pentru dezvoltarea provinciei uigure Xinjiang. Și respinge relatările privind încălcările drepturilor omului.
Care e versiunea autorităților chineze
„Centrele de învățământ nu sunt închisori. Nu sunt lagăre de concentrare. Unele mijloace media pretind acest lucru pentru a dramatiza situația. De fapt, aceste locuri seamănă mai mult cu internatele și drepturile elevilor sunt respectate. (...) Am impresia că unii jurnaliști și nu numai folosesc subiectul pentru a pune politica chineză din Xinjiang într-o lumină proastă”, a declarat Deng Li, ambasadorul Chinei în Turcia.
Și totuși toți uigurii pe care i-am întâlnit la Istanbul povestesc despre rudele lor dispărute. Abdurahman Tohuti, spre exemplu. De peste trei ani, nu a mai auzit nimic de copiii și soția sa. La momentul respectiv, plecaseră în China să-și viziteze familia. Nu s-au mai întors niciodată.
Tohuti a descoperit recent o înregistrare pe internet. Pare a fi un clip de propagandă chinezesc. Băiatul, spune Tohuti, este fiul său - Abdulaziz.
- Cum te cheamă?
- Abdulaziz!
- Câți ani ai?
- Patru.
- Care este țara ta de origine?
- Republica Populară Chineză.
„După trei ani, e primul semn de viață de la copilul meu - ultima dată când l-am văzut, era foarte mic, spunea doar mama și tata. Acum vorbește chineză. Când am văzut, am plâns în hohote. Mi-a frânt inima. Sunt distrus”, mărturisește Abdurahman Tohuti.
Gülbahar Jalilova cunoaște zeci de astfel de povești. Ea s-a salvat singură din Xingjiang. Dar teroarea din tabere a schimbat-o. Tot ce i-a rămas acum este să-și spună povestea. Pentru ca lumea să nu uite de soarta uigurilor.
Editare web: Luana Păvălucă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
