1.200 de vinuri din rezerva Palatului Elysee vor fi scoase la vânzare

Data publicării:
VINURI

Vinuri de Burgundia, Bordeaux şi Provence sunt doar câteva dintre licorile care vor fi scoase la licitaţia organizată de Palatul Elysee. Oficialii din Hexagon au luat decizia de a vinde din rezerva prezidenţială din motive pur economice.

„Aceasta este cea mai veche sticlă scoasă la licitaţie. Este un Château Latour din 1936, recondiţionat în 1997 chiar la castelul Latour”, a afirmat Ambroise de Montigny, oenolog.

Organizatorii licitaţiei speră să obţină un preţ pe măsură pe un asemenea vin.

Preţurile pornesc de la 15 euro şi pot ajunge până la 2.500 de euro. Este o gamă destul de largă, tocmai de aceea şi-au manifestat interesul mulţi oameni, fiindcă oricine poate pleca acasă cu o sticlă de la Elysee”, a declarat Ghislaine Kapandji, organizator al licitaţiei.

Crama de la Elysee a fost creată în 1947, în mandatul lui Vincent Auriol şi a fost reamenajată în 1995. Oficialii francezi vor să reinvestească suma obţinută din licitaţie în vinuri mai modeste şi să vireze restul banilor în bugetul de stat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii șocante ies la iveală despre doctorița din Brăila. Avea un obicei foarte bizar. Ce făcea când intru...
Digi FM
Ioana, unica fiică a lui Ion Țiriac, s-a angajat în Dubai. Cu ce se ocupă tânăra, deși tatăl ei are o avere...
Pro FM
JLo, fără filtre și editări, după un antrenament la sală. Artista, fotografiată alături de Benny Medina
Film Now
Lady Gaga, uimitoare în „Joker: Folie à Deux”. Directoarea de casting a rupt tăcerea: „O să vă surprindă, e...
Adevarul
O româncă stabilită în Elveția spune că are nevoie de 8.000 de euro pe lună pentru a trăi: „Prețurile nu sunt...
Newsweek
Ce bere este bună pentru stomac și nu îngrașă? Care este ”secretul”? Este demonstrat științific
Digi FM
Ce trebuie să știi despre indicele UV. Care sunt nivelurile periculoase şi cum ne protejăm
Digi World
Când e cel mai bine să faci dușul zilnic. Așa scapi de stres și de unele alergii, dar îți ajuți și pielea
Digi Animal World
„Fantoma” unui câine a fost surprinsă pe camerele de supraveghere. Imaginile au stârnit o dezbatere în mediul...
Film Now
Câți bani avea Matthew Perry în contul său bancar când a murit. Suma lăsată de celebrul actor i-a surprins pe...
UTV
Anitta a atras toate privirile intr-un bikini cu steagul Romaniei. Artista a fost surprinsa pe un yacht in...