Sari la conținut

Ce riscă François Fillon şi ce urmează în ancheta cu privire la angajări fictive

François Fillon şi soţia sa Penelope sunt convocaţi în curând de judecători de instrucţie în vederea unei eventuale inculpări, scrie AFP, care prezintă următoarele etape ale acestei anchete cu privire la presupuse angajări fictive şi care sunt riscurile candidatului dreptei în alegerile prezidenţiale.

A National Tribute to Four Soldiers Killed  In Afghanistan - Ceremony

Foto: Guliver/GettyImages

CE RISCĂ FILLON?

Fostul premier al lui Nicolas Sarkozy a anunţat chiar el, miercuri, că este convocat pe 15 martie şi că se va prezenta. Imunitatea parlamentară a lui François Fillon, deputat din Paris, nu îl pune la adăpost de o inculpare înaintea alegerilor prezidenţiale. Ea îl protejează în schimb de orice măsură coercitivă - arest prevenditv sau control judiciar -, mai puţin în cazul ridicării imunităţii, pe care o poate decide doar Biroul Adunării Naţionale, în urma unei cereri a judecătorilor de instrucţie.

El ar putea să fie inculpat pentru presupuse fapte de ”deturnare de fonduri publice”, presupuse angajări fictive ale soţiei şi celor doi copii ca asistenţi parlamentari pe o perioadă de 15 ani, îbtre 1986 şi 2013, cu întreruperi. El poate, totodată să iasă de la audieri cu statutul mai favorabil de martor asistat.

CARE SUNT VIITOARELE ETAPE?

După o lună de investigaţii efectuate în cadrul unei anchete preliminare, Parchetul Naţional Financiar (PNF) a deschis vineri o procedură judiciară încredinţată unui număr de trei judecători. În prelungirea investigaţiilor PNF, magistraţii pot dispune orice măsuri de anchetă pe care le consideră necesare - percheziţii, confiscări, reţineri preventive, audieri, confruntări.

Ei îi pot convoca pe protagoniştii dosarului în orice moment, în vederea unei eventuale reţineri preventive sau unei plasări sub statutul de martor asistat.

Aceste statute permit apărăriii să aibă acces la dosarul instrucţiei, imediat ce părţile primesc convocarea judecătorilor.

Statutul de inculpat permite, de asemenea, sesizarea Camerei de instrucţie a Curţii de Apel, să constate nulitatea unui act de anchetă, a unei inculpări sau contestarea refuzului eventual al judecătorilor de a efectua investigaţii pe care ei le reclamă în apărarea lor. Bătălii de procedură au adesea ca rezultat întârzierea deznodământului anchetei. În orice caz, acest tip de procedură judiciară durează, de obicei, cel puţin mai multe luni înainte să fie închise.

În faţa acestei Camere de instrucţie, avocaţii vor putea să conteste infracţiunea de detunare de fonduri publice, vizată de investigaţii. Ei susţin că această încadrare nu se aplică parlamentarilor, care nu sunt, în opinia lor, nici persoane depozitare ale autorităţii publlice şi nici însărcinaţi cu o misiune în serviciul public. Aceste argumente provoacă dezbateri.

O CONVOCARE RAPIDĂ?

Judecătorii de instrucţie efectuează investigaţii în ritmul pe care-l aleg, fără să le fie impus vreun calendar.

Ministrul Justiţiei Jean-Jacques Urvoas s-a opus oricărei idei de ”pauză judiciară” înaintea alegerilor prezidenţiale, apărată în numele unei uzanţe de către pretendenţii la fotoliul de la Palatul Elysée. François Fillon şi Marine Le Pen sunt vizaţi amândoi de anchete. Chiar dacă ar vrea contrariul, ministrul nu ar putea să dea consemne judecătorilor în investigaţiile lor.

După PNF, criticat din cauza promptitudinii în a deschide o anchetă imediat în ziua următoare după dezvăluirile revistei satirice Le Canard enchaîné, judecătorii de instrucţie au fost vizaţi de atacuri ale taberei Fillon. Convocarea lui Fillon este evident rapidă, având în vedere termenele constate de obicei. Însă, potrivit mai multor surse apropiate dosarului, cei trei judecători au în faţă un dosar ”simplu”, constând în rezultatul percheziţiilor, predării unor documente şi audieri, care nu necesită să se recurgă la măsuri complicate ca expertize tehnice sau investigaţii internaţionale.

Având în vedere elementele de care dispune, nimic nu împiedică un judecător să convoace rapid un protagonist pentru a-l inculpa imediat ce consideră că există ”indicii grave sau concordante” potrivit cărora a comis o infracţiune.

Fostul ministru socialist al Bugetului Jérôme Cahuzac a fost inculpat pe 2 aprilie 2013, la doar 14 zile după deschiderea unei proceduri judiciare, pe 19 martie. Însă el şi-a recunoscut faptele.

Sursa: News.ro

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale