Atac armat într-un cartier din Franța. Mai mulți bărbați au început să tragă dintr-o mașină asupra unor tineri

Data publicării:
ambulanta politie franta
Un atac armat a avut loc într-un cartier din Franța. FOTO: Profimedia Images

Cinci oameni au fost răniți, unul dintre ei fiind în stare gravă, într-un schimb de focuri de armă într-un cartier sărăcăcios afectat de traficul de droguri din Nîmes, în Franţa, scrie Le Figaro.

Incidentul a avut loc în jurul orei 20.00, când trei bărbați înarmați aflați într-un vehicul au început să tragă asupra unui grup de tineri la intrarea într-un bloc de locuinţe.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, trei dintre membrii grupului au fost loviţi de gloanţe şi doi de schije.

Cei trei bărbaţi înarmaţi au fugit cu maşina lor, iar un vehicul incendiat a fost găsit puţin mai târziu la Marguerittes, în apropiere de Nîmes.

Procurorul din Nîmes, Cécile Gensac, a declarat pentru AFP că niciunul dintre răniţi, care au suferit răni la picioare, nu are leziuni care să le pună viaţa în pericol şi că nu a fost stabilită nicio legătură, "în stadiul actual", cu descoperirea vehiculului, scrie news.ro.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri