Bloomberg: Ungaria a împiedicat adoptarea unei declaraţii comune a statelor UE pentru a marca doi ani de la invazia rusă în Ucraina

Data publicării:
drapelul ungariei
Foto: Profimedia

Ungaria a împiedicat statele membre ale Uniunii Europene să semneze o declaraţie comună pentru a marca doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, au declarat pentru Bloomberg persoane familiarizate cu această chestiune.

Una dintre persoane a declarat că un membru al UE - care nu este membru NATO - a avut, de asemenea, rezerve cu privire la unele secţiuni ale declaraţiei, dar nu a precizat dacă ţara respectivă ar fi mers atât de departe încât să o blocheze.

Veto-ul Budapestei, în schimb, ale cărui motive nu au fost imediat clare, deşi este cunoscută poziţia anti-război a Ungariei şi apropierea sa de Moscova, i-a determinat pe preşedinţii Comisiei Europene, Consiliului European şi Parlamentului European să emită vineri o declaraţie comună proprie, în care asigură Kievul de continuarea sprijinului financiar şi militar, notează Bloomberg, citată de Newws.ro.

„Vom continua să răspundem nevoilor militare şi de apărare presante ale Ucrainei, inclusiv prin livrări de muniţii şi rachete de care Ucraina are nevoie urgentă. Am întreprins acţiuni fără precedent la nivelul UE pentru a accelera producţia industriei europene de apărare şi vom continua să creştem capacitatea, ceea ce ne va permite să ne intensificăm sprijinul militar şi cooperarea cu Ucraina, consolidând în acelaşi timp pregătirea noastră în materie de apărare şi suveranitatea europeană. De asemenea, lucrăm la viitoare angajamente de securitate care vor ajuta Ucraina să se apere, să reziste eforturilor de destabilizare şi să descurajeze actele de agresiune în viitor” - promit liderii europeni la împlinirea a doi ani de la războiul de agresiune pe scară largă al Rusiei în Ucraina.

Un purtător de cuvânt al Consiliului European a refuzat să comenteze, potrivit Bloomberg.

Separat, UE a adoptat noi sancţiuni vizând sute de persoane şi entităţi, acesta fiind al 13-lea pachet de măsuri al blocului de când Rusia a invadat Ucraina.

Ce spune declaraţia comună a instituţiilor europene

„Astăzi se marchează o aniversare tragică: cea a războiului de agresiune la scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, cu încălcarea manifestă a dreptului internaţional şi a Cartei ONU. Doi ani de violenţă, brutalitate, teroare şi distrugere. Nu vom uita niciodată şocul iniţial al atacului, oroarea evenimentelor de la Borodianka, Bucea, Mariupol”, se arată în declaraţia comună semnată de Ursula von der Leyen, Charles Michel şi respectiv Roberta Metsola, preşedinţii celor trei instituţii politice europene.

„Uniunea Europeană va sprijini întotdeauna independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional. Anexarea ilegală a Crimeei şi a Sevastopolului în urmă cu 10 ani marchează începutul agresiunii susţinute a Rusiei împotriva Ucrainei”, este poziţia Uniunii Europene reiterată în declaraţia comună.

Potrivit şefilor celor trei instituţii europene, „Rusia şi liderii săi poartă întreaga responsabilitate pentru acest război şi pentru consecinţele sale globale, precum şi pentru crimele grave comise. Rămânem hotărâţi să îi tragem la răspundere, inclusiv pentru crima de agresiune”, promit Ursula von der Leyen, .Charles Michel şi Roberta Metsola.

De asemenea, ei asigură Kievul că „mai mult ca niciodată”, europeni rămân „uniţi şi fideli” promisiunii de a sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie, „pentru poporul ucrainean, pentru pacea şi securitatea în Europa şi pentru ca ordinea internaţională bazată pe reguli să prevaleze”.

„Uniunea Europeană îşi va continua sprijinul politic, militar, financiar, economic, diplomatic şi umanitar ferm şi neclintit pentru a ajuta Ucraina să se apere, să îşi protejeze poporul, oraşele şi infrastructura critică, să îşi restabilească integritatea teritorială, să aducă înapoi miile de copii deportaţi şi să pună capăt războiului”, este angajamentul pe care şi-l iau liderii celor trei instituţii.

Ei afirmă că „viitorul Ucrainei se află în Uniunea Europeană” şi Uniunea Europeană va continua să ofere Ucrainei un sprijin financiar regulat şi previzibil. „Pachetul de asistenţă financiară în valoare de 50 de miliarde de euro pentru perioada 2024-2027 va ajuta Ucraina să îşi satisfacă nevoile imediate, să îşi reconstruiască economia şi societatea, să îşi modernizeze instituţiile şi să îşi consolideze democraţia şi statul de drept”, se arată în declaraţia comună.

Liderii europeni promit, de asemenea, noi sancţiuni împotriva Rusiei. „Rusia şi liderii săi vor plăti un preţ din ce în ce mai mare pentru acţiunile lor. Împreună cu partenerii, am impus sancţiuni fără precedent împotriva Rusiei şi celor care sunt complici în război şi rămânem pregătiţi să sporim presiunea asupra Rusiei pentru a-i limita capacitatea de a purta un război”, menţionează documentul.

De asemenea, Uniunea Europeană transmite Kievului că îi susţine propunerile „pentru o pace justă, cuprinzătoare şi de durată, bazată pe principiile Cartei ONU şi ale dreptului internaţional, precum şi toate eforturile în vederea organizării unui summit global pentru pace cu un sprijin internaţional cât mai larg”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță