CE ar urma să deblocheze fonduri europene de 10 miliarde euro destinate Ungariei. Lideri PE acuză o cedare în fața șantajului lui Orban

Data actualizării: Data publicării:
Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană (CE) urmează să decidă miercuri să deblocheze fonduri europene în valoare de aproximativ zece miliarde de euro destinate Ungariei, cu o zi înaintea unui summit al Uniunii Europene (UE) în care Viktor Orban a ameninţat că va bloca deciziile. Mai mulți lideri politici din Parlamentul European denunță o cedare în fața „șantajului” exercitat de liderul de la Budapesta.

Deblocarea fondurilor, care urmează să fie anunţată miercuri după-amiaza, potrivit unor surse apropiate situației, a provocat deja reacţii puternice în Parlamentul European (PE), unde mai mulți aleşi şi-au exprimat îngrijorarea faţă de perspectiva ca Bruxellesul „să cedeze şantajului” liderului naţionalist ungar, scrie News.ro, preluând AFP.

Comisia leagă această eventuală deblocare de reforme întreprinse de Budapesta în vederea respectării unei serii de condiţii vizând îmbunătăţirea independenţei sistemului judiciar ungar.

Suma respectivă reprezintă mai puţin de jumătate din fondurile blocate de UE pentru nerespectarea statului de drept de către Ungaria.

„La ora la care vorbim, Comisia efectuează activităţi finale privind evaluarea, pentru a se putea lua o decizie. Nu pot să spun acum care va fi decizia”, a declarat prudent, marţi, vicepreşedinta Comisiei însărcinată cu Valorile şi Transparenţa, Vera Jourova, întrebată într-o conferinţă de presă la Strasbourg.

Viktor Orban a ameninţat să blocheze decizii-cheie cu privire la Ucraina, aflate pe agenda unui summit european joi şi vineri, şi anume deschiderea unor negocieri de aderare la UE şi aprobarea unui ajutor european în valoare de 50 de miliarde de euro - sub formă de împrumuturi - destinat Kievului.

Naţionalistul ungar, singurul lider UE care a menţinut legături strânse cu Kremlinul după invazia Ucrainei de către Rusia, cere să se organizeze o „dezbatere strategică” între cei 27 pe tema viitorului relaţiilor cu Kievul.

„Viitorul UE, Ucrainei şi Moldovei nu poate fi luat ostatic de un singur om”

În Parlamentul European, Manfred Weber, liderul principalului grup politic - Partidul Popular European (PPE, dreapta), a declarat că „contează ca Comisia să-şi bazeze decizia pe fapte” şi a insistat asupra necesităţii ca reformele să conducă la „schimbări pe teren”.

„Ne opunem deblocării oricăror fonduri europene destinate Ungariei, ţinând cont de faptul că nu există nicio garanţie a unei întoarceri la o democraţie de durată în ţară”, a declarat, la rândul său, liderul grupului Renew Europe (centru şi liberali) Stéphane Séjourné.

„Viitorul Uniunii Europene, Ucrainei şi (Republicii) Moldova nu poate fi luat ostatic de un singur om”, a denunţat deputatul francez.

„Cedarea în favoarea agendei pro-Kremlin şi şantajului lui Orban înseamnă compromiterea valorilor europene şi securităţii UE şi a Ucrainei”, a declarat pe rețeaua X aleasa olandeză Tineke Strik (Verzi), avertizând împotriva unei „greşeli grave”.

Fonduri UE blocate pentru Ungaria

În total, fonduri de coeziune în valoare de aproximativ 21,7 miliarde de destinate Ucrainei în perioada 2021-2027 au fost suspendate în decembnrie 2022 de către UE, în aşteptarea realizării de către Budapesta a unui număr de reforme.

Pentru a se conforma exigenţelor bruxellesului în domeniul judiciar, Ungaria a luat măsuri, care au intrat în vigoare în iunie, în vederea unei restabiliri a puterii şi independenţei Consiliului Naţional al Magistraturii, modificării funcţionării Curţii Supreme şi limitării posibilităţii recursurilor Guvernului la Curtea Constituţională în vederea contestării hotărârilor tribunalelor.

Ultima ajustare legislativă aşteptată de Bruxelles cu privire la sesizarea justiţiei europene de către jurisdicţii ungare, a fost adoptată prin vot marţi seara, potrivit rezultatelor votului parlamentar constat de AFP, care confirmă astfel informaţii publicate de ziarul Népszava.

Aproximativ 500 de milioane de euro dintre cele aproximativ zece miliarde de euro care ar urma să fie deblocate ar putea să fie disponibile într-o primă etapă, într-un „viitor apropiat”, potrivit sursei europene.

Aproximativ 11,7 miliarde de euro rămân însă în continuare blocate, în aşteptarea unor progrese în privinţa condiţiilor desfăşurării licitaţiilor publice, a luptei împotriva conflictelor de interese, dar şi a libertăţii academice, a drepturilor comunității LGBT şi a respectării dreptului de azil.

UE - în cadrul unei proceduri distincte - a suspendat planul de relansare ungar, în sumă de 10,4 miliarde de euro, care constă în subvenţii în valoare de 6,5 miliarde de euro şi împrumuturi în valoare de 3,3 miliarde de euro, în vederea unor progrese în domeniul statului de drept.

Ungaria a fost însă autorizată recent să primească un avans în valoare de 900 de milioane de euro, care ar putea fi recuperat după o vreme în cazul în care plăţile nu sunt validate, până la urmă, de către UE.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri