Grecia expulzează doi diplomaţi ruşi, acuzaţi de „acţiuni contra securităţii” elene

Data publicării:
shutterstock_1231407
Foto: Shutterstock

Grecia intenţionează să expulzeze doi diplomaţi ruşi şi să să le interzică intrarea pe teritoriul elen altora doi, acuzaţi de „acţiuni contra securităţii” sale, dezvăluie în ediţia de miercuri cotodianul Kathimerini, scrie AFP.

shutterstock_1231407
Foto: Shutterstock

Potrivit ziarului, Atena îi acuză pe diplomaţi de faptul „că au încercat să extragă şi să pună în circulaţie informaţii şi că au mituit funcţionari”.

Autorităţile grece nu au răspuns imediat solicitării AFP de a comenta aceste informaţii.

„Rusia va lua măsuri reciproce, aşa cum se obişnuieşte în circumstanţe de acest fel”, a declarat pentru AFP, la Moscova un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

Potrivit unor surse diplomatice, citate de Kathimerini, Atena intenţionează „să expulzeze imediat doi diplomaţi, între care şi Viktor Iakovlev, un angajat al Ambasadei Rusiei la Atena”.

Atena a luat această decizie deoarece diplomaţii ruşi s-au amestecat în afaceri interne, inclusiv cu privire la numele Fostei Republici Iugoslave Macedonia, scrie Carl Bild într-o postare pe Twitter, în care trimite la materialul ziarului grec.

În pofida unor relaţii tensionate între Moscova şi Bruxelles, Atena întreţine în mod tradiţional bune relaţii cu Rusia, o ţară de asemenea ortodoxă.

Grecia nu a expulzat diplomaţi ruşi, ca alţi parteneri ai săi, în scandalul otrăvirii în Marea Britanie a unui fost agent dublu rus, Serghei Skripal, şi a fiicei sale.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri