Pașaport diplomatic. Președintele Georgiei: Aducem mai multă pace în zonă și contribuim și la stabilitatea Rusiei

Data publicării:
georg

Georgia vrea să fie atât membru NATO, cât şi UE. Dar vecinul dumneavoastră mai mare şi mai puternic, Rusia, nu este de acord cu această situaţie. Ce credeţi că se va întâmpla când Georgia va deveni membru al acestor două organizaţii?

Ghiorghi Margvelaşvili: În primul rând, cred cu tărie că orice ţară are dreptul de a alege suveran. Şi limitările acestor alegeri apar atunci când eşti agresiv cu cineva. Iar Georgia nu agresează pe nimeni, în niciun fel. Preocuparea noastră pentru aceste alegeri, viitorul şi viziunea noastră pentru ţara mea şi pentru regiune sunt legate de dezvoltare paşnică şi pentru a oferi oportunităţi pentru ţările din regiune să dezvolte proiecte în parteneriat. Ambiţia noastră este să avem pace în Caucaz şi în zona mării Negre. Intenţiile noastre sunt paşnice. Şi apoi mai sunt aceaste alegere suverane şi paşnice pe care ţara mea le-a făcut, istoric, nu pentru că la conducere era un anume partid, preşedinte sau guvern. Este parte din identitatea noastră. Noi credem în alegerea noastră europeană, ca parte a identităţii noastre şi nimeni nu îmi poate explica, nici dacă foloseşte cele mai complicate teorii geopolitice sau conspiraţioniste, cum aceste alegeri pot ameninţa pe cineva în vreun fel. Dacă noi, georgienii vrem să trăim ca parte a Europei, dacă noi georgienii vrem să trăim într-o societate europeană, dacă vrem să trăim după modelele europene de guvernare, politice, de media şi comunicare şi sociale, de ce ar fi acest lucru o problemă pentru altcineva? Cum poate o astfel de alegere să fie o ameninţare pentru oricare dintre vecinii noştri? Deci, aceasta este o alegere complet suverană şi paşnică, este decizia istorică a unei naţiuni, nu a unui grup de politicieni şi de aceea cred că este parte a dreptăţii istorice şi a faptului că trebuie menţinute vii principiile globale ale legilor internaţionale, prin care Georgiei i se dă dreptul la aceste alegeri libere. Deci, Europa şi familia naţiunilor europene au fost în mod tradiţional ţinta noastră şi ne mişcăm în acea direcţie. Cred că nu creăm niciun fel de tensiuni, ci dimpotrivă, aducem mai multă pace şi stabilitate în zonă şi în acest fel contribuim şi la stabilitatea Rusiei, de asemenea, pentru că orice ţară vrea să aibă vecini stabili şi graniţe stabile. Dacă Georgia este mai europeană, mai stabilă, mai sigură, asta înseamnă graniţe mai stabile şi mai sigure pentru Rusia. Cred că în acest sens contribuim la stabilitatea globală, care include şi stabilitatea Rusiei, de asemenea. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri