Povestea castelului din România pentru care "se bat" regizorii de la Hollywood. În jurul lui va fi acum construit și un sat medieval

Andreea Brașovean Data actualizării: Data publicării:
castelul-corvinilor

Castelul Corvinilor, unul dintre cele mai vizitate obiective din România, atrage tot mai mulți turiști. Clădirea, care arată ca un castel din povești, a fost readusă la viață cu ajutorul fondurilor europene. 5 milioane de euro, bani de la Bruxelles, au contribuit la renașterea sa. Autoritățile locale vor să construiască în jurul castelului un sat medieval, tot cu ajutorul fondurilor europene, în valoare de 21 de milioane de  euro.  

Atunci când spui Hunedoara, gândul îți zboară automat la Castelul Corvinilor. De altfel, în ultimii ani, aici au ajuns sute de mii de turiști. Asta și pentru că autoritățile locale au accesat fonduri europene în valoare de 5 milioane de euro pentru lucrări de restaurare. Castelul Corvinilor este nu doar un loc plin de istorie, ci și unul care ascunde în spate și foarte multe legende.

Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei, este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în "top 10 destinații de basm din Europa".  

Dan Bobouțan, primarul Hunedoarei: "Eu sunt foarte încântat că, împreună cu colegii mei de la primărie, am reușit să atragem suma maximă, 5 milioane de euro. Atâția bani se dădeau atunci și ceea ce ați văzut se lucrează pe acest proiect. Ar fi fost aproape imposibil ca municipalitatea să aibă bani pe o astfel de renovare".

Sorin Tincu, directorul muzeului Castelul Corvinilor: "Când venim la castelul Corvinilor din Hunedoara, venim la cel mai mare ansamblu de arhitectură gotică din țară, și unul dintre cele mai importante monumente, aș îndrăzni să spun, din Europa".

Tocmai de aceea a atras atenția producătorilor de film.  

Sorin Tincu, directorul muzeului Castelul Corvinilor: "Castelul Corvinilor este un loc interesant pentru producătorii de film, au fost turnate destul de multe filme, aș îndrăzni să amintesc <Regii blestemați>, <Blood Rayne>, dar și filme românești cum ar fi <Vlad Țepeș> și altele. Este, dacă doriți, castelul din visurile noastre. Atunci când ne imaginăm un castel medieval, eu cred că cu toții ne imaginăm castelul Corvinilor. Este castelul din povești.

Restaurarea presupune implicit și cercetare arheologică, presupune o serie întreagă de descoperiri. Am descoperit tot felul de fresce amplasate pe zidurile castelului, semne de meșter, toate acestea vor fi valorificate. În acest fel povestea castelului sporește, devine mai interesantă.

Există o competiție, de cele mai multe ori realizată de reprezentanți ai presei, ce este important este că de fiecare dată ne poziționăm între primele două trei entități prezente în aceste topuri. Suntem între primele locuri de vis din Europa, între primele cele mai frumoase castele, pe locul doi între cele mai înfricoșătoare castele din lume, așadar se află în topul preferințelor vizitatorilor, nu numai din România ci de pe întreg mapamondul.

Este acea legendă a săpării fântânii de prizonierii turci care au fost executați, legenda conform căreia Vlad Țepeș ar fi fost închis la Hunedoara".

Planurile autorităților locale sunt mărețe, în ceea ce privește castelul

Dan Bobouțan, primarul Hunedoarei: "În continuare lucrăm la un nou proiect, suntem într-o fază destul de avansată, este făcută tema de proiectare, de această dată ne dorim să atragem de cel puțin 4 ori mai mulți bani pe fonduri europene, vorbim de aproximativ 21 de milioane de euro, asta ar însemna un mega proiect care ar include întreaga reabilitare a castelului, dar și mobilarea zonelor din proximitatea castelului. Să construim efectiv un sat medieval, să construim niște clădiri medievale în zona respectivă, să realizăm un muzeu al țăranului, din Pădureni, pentru că Hunedoara este poarta de intrare în ținutul Pădurenilor.

Sunt proiecte ambițioase dar vă spun clar, vom reuși. Fondurile europene sunt la îndemâna noastră, nu trebuie decât să ne ducă mintea să scriem proiecte și atunci le vom aplica.

Ar însemna ca numărul de turiști pe care l-am avut în 2019, de aproximativ 500 de mii, să crească cu cel puțin 50 la sută. Ar fi fabulos, ar fi pentru prima dată când în istoria castelului, tot ceea ce și-au imaginat cei care au vrut să investească, să reabiliteze, s-ar îndeplini, de această dată, la parametri maximi. Nu doar construcția în sine, ci și toate sălile ar fi dotate cu mobilier, aceste zone care se află în proximitatea lui, ar beneficia de ceea ce spuneam, dat medieval, muzeul țăranului, muzeul de arheologie pe care îl avem.

Eu am preluat undeva la 230 de mii de turiști în 2016, practic am dublat numărul într-o perioadă de 4 ani de zile, asta și datorită unui marketing foarte agresiv pe care l-am făcut, în sensul pozitiv, de a atrage foarte mulți turiști. Faptul că se filmează aici, faptul că agenții de turism, inclusiv din Asia, aduc turiști aici, cât și vizita unor personalități importante.

Eu nu cred că a fost ambasador din România care să nu fi venit să viziteze, de la ambasadorul SUA, până la ambasadorul Israelului, de curând. Asta înseamnă mult, înseamnă vizibilitate, înseamnă publicitate.

Reporter:  Puteați aduce aici atât de mulți turiști, dacă nu accesați fonduri europene?

Dan Bobouțan, primarul Hunedoarei: "Este greu de spus că am fi putut face acest lucru, și vă spun cu sinceritate, s-ar putea ca într-un an să vină foarte mulți, dar ca să revină trebuie să oferi ceva. Plus că gradul de degradare al construcției în sine era destul de avansat. Nu ne permitem să lăsăm un asemenea obiectiv istoric, unul dintre cele mai importante obiective de acest gen din lume, nu ne puteam permite să lăsăm să se degradeze. Fondurile europene sunt esențiale. Cine încearcă să devină sceptic în această uniune europeană, că aud tot felul de păreri, de eurosceptici, greșește fundamental. Orașele noastre din România nu se puteau dezvolta fără accesul la fondurile europene".

În jur de 30-40 la sută dintre turiștii care au trecut pragul castelului în 2019, înainte de pandemie, au venit din străinătate. 

Dan Bobouțan, primarul Hunedoarei: "În mandatul trecut am atras, pe 22 de proiecte pe fonduri europene, 72 de milioane de euro, ceea ce pentru un oraș, un municipiu de rang doi, cum suntem noi, oraș intre 55 de mii și 100 de mii de locuitori, este fabulos. Înseamnă, de fapt, bugetul din venituri proprii pe 30 de ani. Nu se putea face așa ceva decât cu fondurile europene.

Înseamnă foarte mult din punct de vedere financiar. Am făcut o analiză în cursul anului 2019, din care a reieșit că din încasările de la castelul Corvinilor pe tot ce însemna bilete, filmări, comerț, a depășit încasările din veniturile și taxele locale ale tuturor cetățenilor din municipiul Hunedoara, taxele pe proprietate, respectiv, casă, teren și mașină, doar persoanele fizice, nu și juridice. Practic, noi am dublat încasările pentru venitul primăriei și de acolo susținem acea finanțare pentru celelalte proiecte pe fonduri europene. Este fabulos!".

Despre alte proiecte cu finanțare europeană puteți afla urmărind aici emisiunea „Europa. Mi-e bine, ți-e bine”, care se difuzează în fiecare duminică de la ora 16:00 la Digi24.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri