Roberta Metsola, la Cotroceni: România aparține Spațiului Schengen. Iohannis: Speranța noastră, în 2023 să devenim parte a Schengen

Data actualizării: Data publicării:
ioha metsola
Klaus Iohannis și Roberta Metsola la Palatul Cotroceni. Foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, după primirea la Palatul Cotroceni a Robertei Metsola, preşedinta Parlamentului European, că a rugat-o „să păstreze această abordare şi acest optimism şi în continuare, cu speranţa noastră legitimă ca în anul care vine, curând, în 2023, România să devină parte a spaţiului Schengen”. „Nu există niciun motiv justificabil pentru a nu primi România şi Bulgaria în spaţiul Schengen”, a declarat și Roberta Metsola.

„Am avut foarte multe chestiuni de discutat, cum este şi natural, suntem amândoi foarte implicaţi în chestiunile europene, şi aş menţiona doar câteva din chestiunile care au făcut obiectul discuţiei noastre de astăzi. În primul rând aş menţiona Schengen, am apreciat în mod deosebit implicarea doamnei preşedintă personal dar şi a Parlamentului în speţa schengen. Parlamentul European şi doamna preşedintă Metsola au fost din capul locului de partea noastră şi au recomandat şi prin vot politic şi discuţii politice primirea României în spaţiul Schengen”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

România aparţine spaţiului Schengen, a declarat și președinta Parlamentului European, la Palatul Cotroceni.

„Nu există niciun motiv justificabil pentru a nu primi România şi Bulgaria în spaţiul Schengen”, a spus ea, într-o conferinţă de presă alături de preşedintele Klaus Iohannis.

Înaltul oficial european a afirmat că se fac eforturi pentru ca această situaţie să fie rezolvată cât mai curând. „Trebuie să mergem mai departe, ca această chestiune să se rezolve în 2023”, a mai spus Metsola.

Întrebat despre discuțiile în marja Consiliului European de săptămâna trecută, Klaus Iohannis a precizat că a avut o discuție cu premierul suedez, țara care va prelua președinția Uniunii Europene.

„Am avut o discuție destul de lungă cu Prim-ministrul Suediei, domnul Ulf Kristersson, și este clar că domnia sa cunoaște problema, este în temă cu solicitările noastre, cu problematica în general și părerea domniei sale a fost că această chestiune trebuie repusă în discuție”, a declarat Iohannis.

Acesta a precizat însă că „chestiunea Schengen nu se discută la Consiliul European, nu se tranșează acolo.”

„Deci, încă o dată: chestiunea Schengen nu se tranșează la Consiliul European, ci se tranșează la Consiliul JAI. Este un format al miniștrilor de interne din cadrul Consiliului Uniunii Europene. Imediat după ce cele două chestiuni în discuție vor fi clarificate politic, prin discuții bilaterale în diferite formate, sunt convins că va fi pusă problema în Consiliul JAI și convingerea mea este că, atunci va fi pusă pe agendă, va primi un răspuns pozitiv. Nu putem – noi, Uniunea Europeană – nu putem să ne permitem încă un eșec!”, a mai spus președintele.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri