Studiu. Peste nouă milioane de italieni, afectaţi de sărăcie

Data publicării:
italieni bogati

Acest total reprezintă 15,8% din populaţia înregistrată în 2012, în creştere în comparaţie cu cel înregistrat cu un an înainte (13,6%), potrivit aceleiaşi surse.

În rândul acestora, ponderea persoanelor care trăiesc într-o sărăcie absolută a crescut de la 5,7% din populaţia italiană în 2011, la 8% în 2012.

De la începutul crizei economice, în 2008, este pentru prima dată când înregistrăm un adevărat salt al sărăciei relative şi absolute ce afectează categorii sociale”, a declarat Linda Laura Sabbadini, o reprezentată a ISTAT, la prezentarea raportului pentru presă.

"Sărăcia absolută" se caracterizează prin imposibilitatea de a plăti bunuri şi servicii considerate "esenţiale" pentru a duce un nivel de viaţă "minimum acceptabil". Ea variază în funcţie de localităţile italiene, viaţa fiind mai ieftină în sudul decât în nordul ţării, sau de tipologia familiei.

Cu titlul de exemplu, pragul sărăciei absolute pentru o persoană cu vârsta cuprinsă între 18 şi 59 de ani variază de la suma de 537 de euro pe lună într-o mică municipalitate din sud şi până la suma de 806 de euro pe lună într-o zonă urbană din nord.

Alte persoane recenzate în acest studiu trăiesc într-o "sărăcie relativă", al cărei prag a fost stabilit pentru 2012 la un venit de 990,88 de euro pentru o familie cu doi membri.

Sărăcia relativă a înregistrat o creştere în numeroase tipuri de familii şi în toate regiunile ţării, trecând de la 4,9% în 2011 la 6,2% în nordul bogat, de la 6,4% la 7,1% în centru şi de la 23,3% la 26,2% în sudul defavorizat.

Singurul semnal de ameliorare în termeni de sărăcie se înregistrează în grupul persoanelor în vârstă care trăiesc singure, în cadrul căruia incidenţa a scăzut de la 10,1% la 8,6%, potrivit ISTAT.

Institutul semnalează, de asemenea, că 2,8% dintre familiile italiene prezintă un "risc de sărăcie", veniturile lor fiind uşor superioare pragului acesteia.

Italia a intrat în recesiune economică la sfârşitul lui 2011, iar criza continuă să se accentueze, context în care şomajul a atins, în mai, un nivel-record de 12,2%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...