Vaticanul se pregăteşte pentru al doilea Paşte în format restrâns. La unele tradiții se va renunţa în totalitate

Data publicării:
Papa Francisc priveste pe fereastra
Papa Francisc. Foto: Agerpres

Slujbele de Paşte vor fi organizate din nou în format restrâns, a anunţat Vaticanul marţi. Este al doilea an în care sărbătorile vor fi marcate de restricţiile severe impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

La unele rituri se va renunţa în totalitate, în timp ce altele vor fi mutate în alte locuri decât cele tradiţionale, astfel încât reglementările sanitare să fie respectate, relatează DPA.

Participarea la unele evenimente va fi considerabil restrânsă, scrie Agerpres.

Şi în acest an papa Francisc va renunţa la spălarea picioarelor deţinuţilor, o tradiţie pe care a iniţiat-o drept mod de a da dovadă de umilinţă. De asemenea, suveranul pontif nu va participa la procesiunea care se desfăşoară de obicei la Colosseumul din Roma în Vinerea Mare.

Duminica Paştelui este celebrată în acest an la data de 4 aprilie. Vaticanul este de obicei aglomerat de credincioşi sosiţi pentru a lua parte la evenimentele care culminează cu o slujbă în aer liber în faţa bazilicii "Sfântul Petru".

Citește și:

Imagini dezolante cu străzile goale din Italia. Locuitorii din peninsulă vor petrece al doilea Paște cu restricții severe

Sărbătoarea a fost deja umbrită de pandemie în 2020, papa Francisc fiind nevoit să oficieze Liturghia din duminica Paştilor fără prezenţa credincioşilor, care au putut urmări slujba prin intermediul televiziunii şi internetului.

Italia este puternic afectată de un al treilea val de coronavirus şi a renunţat la planurile de a reveni la desfăşurarea în condiţii normale a evenimentului.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Avertisment despre pensie. Recalcularea nu aduce mereu bani în plus. Ce să verifice pensionarii înainte?
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Ce dietă ține Ștefan Bănică la 58 de ani. Artistul a dezvăluit secretul formei sale fizice: „Nu cred în...