VIDEO. Theresa May, pledoarie emoționantă pentru Brexit, înaintea unui vot crucial

Data publicării:
Theresa may
Foto: Guliver/GettyImages

Suntem în cel mai important punct din lungul drum al Marii Britanii spre ieşirea din Uniunea Europeană. În mai puţin de 24 de ore, Parlamentul de la Londra decide cum va decurge divorţul de UE. Ordonat sau sub imperiul haosului. Premierul Theresa May a făcut o ultimă pledoarie în Parlament.

Cu 74 de zile până la 29 martie, consecinţele unui vot negativ mâine devin tot mai clare. Fără un vot, nu vom avea o perioadă de implementare, niciun parteneriat de securitate, nicio garanţie pentru cetăţenii britanici care lucrează peste graniţă şi nicio siguranţă pentru muncitori şi afaceri, ca aceia din Stock, cu care m-am întâlnit azi. Viaţa de zi cu zi s-ar schimba, iar asta ar pune viitorul Uniunii noastre în pericol. Şi dacă doar din dorinţa de a ieşi fără un acord, această Cameră (a Comunelor, n.r.) va bloca Brexit-ul, acest lucru ar fi o subminare a democraţiei noastre”, a spus Theresa May.

Le spun tuturor membrilor acestei camere, indiferent care este concluzia la care aţi ajuns, în următoarele 24 de ore, mai uitaţi-vă o dată pe această înţelegere. Nu este perfectă şi, da, este un compromis. Dar când vor fi scrise cărţile de istorie, oamenii vor evalua această înţelegere...oamenii vor analiza decizia de mâine a Camerei şi pe noi. Am îndeplinit dorinţa exprimată prin vot de oameni pentru a părăsi Uniunea Europeană? Ne-am pus la adăpost economia, securitatea şi Uniunea? Sau i-am dezamăgit pe oameni? Eu spun că trebuie să împlinim dorinţa oamenilor şi să mergem mai departe construind un viitor mai luminos pentru ţara noastră prin aprobarea acestui Acord.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri