Un tren cu ajutoare pentru refugiaţii ucraineni a plecat din Franța spre România

Data publicării:
Refugiați ucraineni.
Guvernul stabilește noile condiții de acordare a banilor pentru refugiații ucraineni. Foto: Profimedia Images

Un tren cu ajutoare umanitare pentru refugiaţii ucraineni aflaţi în România a plecat miercuri de la Strasbourg spre România. Trenul marfar, format din 11 vagoane, a plecat la ora locală 14:20 (13:20 GMT) din zona industrială din estul Strasbourgului.

Acest oraş găzduieşte platforma logistică naţională a ajutorului pentru Ucraina, din cadrul Protecţiei Civile franceze. De aici au plecat deja către Polonia ''1.171 de tone de lucruri donate din întreaga Franţă'', informează Agerpres.

Compania feroviară franceză SNCF a furnizat ''gratuit'' trenul de marfă, a indicat un purtător de cuvânt al grupului.

''După cunoştinţele noastre'', este prima dată de la începutul crizei când un tren de marfă este utilizat în Franţa pentru a transporta ajutoare refugiaţilor ucraineni, a indicat vicepreşedintele Protecţiei Civile locale, Jean-Daniel Schell.

Trenul, care urmează să sosească în câteva zile la Tulcea, va fi tractat într-o primă fază de Fret SNCF, apoi de compania germană Deutsche Bahn.

De la Tulcea, ajutoarele umanitare se vor îndrepta spre taberele cu refugiaţi ucraineni instalate în România, ţară unde, conform datelor ONU, au ajuns 543.308 de persoane care au fugit de invazia militară rusă din Ucraina.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România schimbă radical piața second-hand: limită de două mașini pe an și reguli dure pentru importuri
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...