Zelenski cere sancționarea companiilor care furnizează piese pentru rachetele rusești: Una dintre ele avea 50 de componente străine

Data publicării:
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, participă la o întâlnire cu un grup de experți format după distrugerea barajului de la Nova Kahovka, într-un loc secret, pe 8 iunie 2023.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut marţi seara sancţiuni internaţionale extinse pentru a împiedica Rusia să fabrice rachete, arătând că una dintre rachetele care au lovit oraşul său natal Krivoi Rog avea 50 de componente, în special microelectronice, fabricate în alte ţări.

El a spus că reprezentanţii Ucrainei au discutat cu diplomaţii din ţările respective şi le-au furnizat o listă de companii care ar trebui puse pe lista sancţiunilor, informează News.ro.

Zelenski a anunţat că atacul cu rachete de la Krivoi Rog s-a soldat cu 11 morţi, între care un copil, iar în total peste 30 de persoane au fost rănite.

„Acest atac deliberat al Rusiei asupra unui oraş obişnuit nu face decât să dovedească încă o dată un adevăr simplu: împreună cu partenerii noştri, trebuie să ne asigurăm că există condiţiile fizice pentru a face imposibilă teroarea rusă”, a spus Zelenski.

El a spus că pentru aceasta, sunt necesare două condiţii. Prima este un scut aerian, care presupune suficiente sisteme capabile de apărare antiaeriană şi avioane de luptă moderne.

„Când capacitatea Rusiei de a ne ataca oraşele şi satele va fi limitată fizic de scutul nostru aerian, doar atunci statul terorist va realiza că nu există alternative la pace pentru toţi ucrainenii şi la înfrângerea Rusiei”, a spus Zelenski.

A doua condiţie este „distrugerea bazei pentru teroare, pentru producerea de noi rachete” ruseşti, iar în această privinţă numai sancţiunile pot funcţiona, a arătat el.

„Din nefericire, Rusia are încă capacitatea de a obţine componente esenţiale pentru producţia de rachete de la companii din întreaga lume, inclusiv de la companii din unele dintre ţările partenere. Aceste componente sunt apoi expediate în Rusia prin diferite rute. Dacă luăm, de exemplu, una dintre rachetele care a lovit astăzi Krivoi Rog, aproximativ 50 de componente din ea - în principal microelectronice - au fost fabricate în alte ţări”, a arătat Zelenski.

El a spus că reprezentanţii Ucrainei s-au întâlnit marţi cu diplomaţi din ţările respective.

„Toţi partenerii noştri au o listă de companii care furnizează Rusiei componente pentru ucidere. Noi avem această listă. Toată lumea înţelege, de asemenea, cum teroriştii ruşi încearcă să înşele lumea. Şi aşteptăm concluzii şi acţiuni rapide pentru a opri teroarea rusească cu rachete”, a spus Zelenski.

„Ucraina a impus sancţiuni asupra tuturor companiilor din Rusia care produc rachete. Astfel de sancţiuni complete ar trebui impuse la nivel global împotriva tuturor acestora. Orice modalitate de eludare a sancţiunilor ar trebui să fie, de asemenea, pedepsită la nivel global. Controalele la exportul de componente critice trebuie să fie întărite la maximum posibil. Dacă cineva acţionează ca intermediar sau colaborează cu Rusia pentru ca teroriştii să poată continua să arunce în aer clădiri rezidenţiale şi să ucidă oameni, atunci astfel de entităţi - fie că este vorba de întreprinderi sau de guverne - merită un răspuns din partea lumii. O reacţie dură. Partenerii noştri au toate informaţiile în acest sens”, a declarat Zelenski.

„Este cu siguranţă mai ieftin să tăiem odată pentru totdeauna aprovizionarea cu componente teroriste decât să cheltuim în mod constant tot mai mulţi bani pentru rachete de apărare aeriană”, a spus liderul de la Kiev.

Vorbind despre contraofensivă, Zelenski a menţionat în discursul său de marţi seara că se înregistrează „progrese” şi a mulţumit soldaţilor pentru că apără şi „avansează poziţiile” Ucrainei. El a spus însă că luptele sunt extrem de grele, mai ales „în faţa superiorităţii aeriene şi de artilerie a ocupanţilor” şi a subliniat că deocamdată se înaintează cu paşi mici.

„Mulţumesc tuturor celor din societatea noastră care înţeleg că eliberarea ţării noastre de ocupanţi necesită acţiuni dure, eroice şi intense care, zi de zi, pas cu pas, dau puterea necesară ofensivei noastre”, şi-a încheiat Zelenski discursul de marţi seară nu înainte de a mulţumi Statelor Unite pentru un nou pachet de sprijin militar, în valoare de 325 de milioane de dolari, anunţat în cursul zilei şi care constă din elemente de artilerie, vehicule blindate, muniţie pentru sistemele HIMARS.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri