Primele rezultate în cazul bebeluşului de o lună care a murit la spitalul din Târgu Jiu. Ce s-a descoperit la necropsie

Data publicării:
mana de bebelus
Credit foto: Guliver/Getty Images

Bebeluşul de o lună, care a decedat, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, suferea de insuficienţă cardio-respiratorie acută, apărută în urma unor malformaţii congenitale la nivelul intestinului subţire şi intestinului gros, în evoluţie cu o peritonită, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Mihaela Ţicleanu.

"Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinului subţire şi intestinului gros, în evoluţie cu o peritonită", a precizat Țicleanu, citat de Agerpres.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă în cazul bebeluşului de o lună care a fost adus la spital, miercuri, în stop cardio-respirator, iar ulterior a decedat, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

"Miercuri, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi de personalul Spitalului Judeţean de Urgenţă cu privire la faptul că la această unitate medicală a decedat un bebeluş, în vârstă de o lună. Din primele verificări efectuate de poliţişti, nu au fost identificate urme de violenţă pe cap, trunchi sau membre", au comunicat reprezentanţii IPJ Gorj.

Un bebeluş de o lună a fost adus, miercuri dimineaţă, la spital în stop cardio-respirator, iar ulterior a decedat.

Sugarul a fost adus la Camera de Gardă Pediatrie de către familie.

"În cursul dimineţii, la Camera de Gardă Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, în jurul orei 8,00, s-a prezentat, cu mijloace proprii, de la domiciliu, o familie cu un sugar în vârstă de o lună, aflat în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare, conform protocolului medical, de către o echipă formată din medici de specialitatea pediatrie, ATI, cardiologie. Sugarul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul", a declarat, miercuri, Mihaela Ţicleanu.

Ea a mai transmis că bebeluşul a mai fost adus şi marţi la spital.

"Familia sugarului care a decedat astăzi (miercuri n.r.) s-a prezentat, pe 21 mai după-amiază, la Cabinetul de Pediatrie din Ambulatoriu Integrat, acuzând constipaţia (lipsă scaun) bebeluşului. A fost consultat de medic; în timpul consultului sugarul a prezentat scaun. Copilul nu prezenta alte afecţiuni/probleme de sănătate. I s-a recomandat tratament pentru constipaţie şi monitorizare prin cabinetul medicului de familie", a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”