LA VOLAN. BMW X4 se arată la Geneva

Data publicării:
bmw blue

Mai puţin de cinci luni au rămas până la momentul în care BMW va prezenta, în cadrul Salonului Auto de la Geneva, un nou membru al celebrei game X.

Acesta va purta cifra 4 alăturată particulei sub care sunt recunoscute SUV-urile şi crossover-ele de la BMW, fiind deja arătat la nivel de concept în primăvară acestui an, cu ocazia Salonului Auto care a avut loc la Shanghai.

Dacă elementele dezvăluite prin deconspirarea conceptului vor fi păstrate în mare măsură, atunci vom avea de-a face cu un descendent direct al filosofiei de design pe care a experimentat-o X6. Ca dimensiuni, X4 va fi un pic mai scund şi totodată mai lat ca X3.

Sistemul de tracţiune vine în standard doar pentru puntea din spate, pentru că opţiunea 4x4 să vină mai degrabă pe versiunile mai puternice. Capitolul motorizărilor conţine un motor pe benzină de 2 litri şi 240 de cai şi dieselul de aceeaşi capacitate, dar cu 184 de cai-putere.

Cel mai puternic propulsor va fi cel de trei litri, care va putea livra o putere totală de 300 de cai la momentul său maxim.

Pentru cele mai tari noutăți, teste și reportaje auto, moto și chiar velo, urmăriți în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, emisiunea „La Volan”. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum s-a produs accidentul de pe DN6: greșeala făcută de șoferul autocamionului. Doi copii, de 13 și 16 ani...
Digi FM
Amal, fermecătoare la brațul lui George Clooney, în Italia. Avocata și starul de Hollywood au atras toate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift face o declarație romantică rară. Artista descrie relația cu Travis Kelce drept „cea mai mare...
Film Now
Meryl Streep o va interpreta pe Joni Mitchell într-un film biografic despre viața celebrei artiste
Adevarul
O tânără a dat pe o casă cu 17 camere în Sicilia mai puțin decât pentru o mașină. Câți bani a scos din...
Newsweek
Ce vechime se pune la pensie dacă ai lucrat cu jumătate de normă? Câte puncte primești pentru un an muncit?
Digi FM
Așa era înainte de primul tatuaj, acum are peste 600 de desene pe corp. Cum arată Fata Dragon, tânăra care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce au arătat scanările RMN ale unor persoane care făceau mișcare în mod regulat. 150 de minute de sport pe...
Digi Animal World
Un doberman, câştigătorul celebrei competiţii Westminster Kennel Club. 3000 de câini au fost înscriși în...
Film Now
Jamie Lee Curtis a învins dependența de droguri și alcool acum 27 de ani. Vedeta face dezvăluiri despre...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă