Tranzacţie făcută pe ascuns. Un chinez în curtea Mercedes

Data publicării:
mercedes

Modalitatea prin care chinezii de la Geely au devenit cei mai mari acţionari ai grupului german Daimler ridică multe semne de întrebare. Cumpărarea participaţiei de 9 miliarde de dolari a fost făcută pe repede înainte. Şi, posibil, printr-un instrument financiar care le-a permis chinezilor să nu ţină cont de regulile jocului. Să fenteze legislaţia. Iar analiştii se întreabă dacă nu cumva Geely este de fapt o interfaţă a statului chinez.

La câteva ore după ce Geely a anunţat deţinerea a aproape 10% din grupul german Daimler, şeful constructorului auto din China a ieşit imediat să-şi apere investiţia. Spunea că niciun jucător din industria auto nu poate rezista de unul singur în faţa unor aşa-zişi invadatori. Succesul, spunea el, înseamnă să ai parteneri, aliaţi. Numai că, în Germania, după încheierea acestei afaceri, se crede că Geely poate fi orice, mai puţin partener.

Pentru că, odată cu achiziţia acestei participaţii, chinezii devin o forţă majoră pe scena industriei de autoturisme, după cum comentează jurnaliştii de la Financial Times. O părere pertinentă dacă ne uităm mai în spate, la achiziţiile făcute de-a lungul timpului. Geely deţine deja sau controlează mai multe grupuri auto sau mărci de automobile din Europa, printre care, de departe cea mai importantă până acum, marca suedeză Volvo. Iar odată cu participaţia cumpărată de la Daimler, Geely devine cel mai mare investitor chinez în industria auto.

Strategia de extindere este evidentă, capacitatea financiară nu este însă la fel de clară iar scopul este şi mai obscur, ceea ce ridică suspiciuni.

Geely a cheltuit, numai în ultimele 3 luni, mai mult de 10 miliarde de dolari în achiziţii şi fuziuni în străinătate. Experţii consultaţi de Financial Times notează că o posibilă explicaţie pentru acest lucru ar fi faptul că, de fapt, în spatele constructorului auto s-ar putea afla chiar statul chinez. Declaraţiile şefului Geely nu au făcut decât să adâncească misterul, să arunce o şi mai mare umbră de îndoială. El spunea că, graţie acestei investiţii la Daimler, industria auto din China va avea de câştigat şi că, de fapt, asta s-a urmărit de la început: servirea intereselor naţionale strategice. Până la urmă, China vrea să domine, prin întreprinderile de stat, diverse industrii, iar companiile private cooptate în acest joc sunt deseori interesate să-şi asume riscuri.

De-a lungul timpului, s-a dovedit că unele achiziţii făcute de Geely au avut o componentă politică. În 2014, după ce Volvo fusese deja cumpărată de chinezi, compania suedeză a organizat un tur pe care preşedintele chinez Xi Jinping l-a făcut în Belgia.

Acum, Geely a insistat că banii folosiţi pentru cumpărarea participaţiei la Dimler nu au provenit din fondurile chineze, ci din resurse aflate în străinătate.

Persoane apropiate tranzacţiei au declarat pentru Financial Times că, de fapt, Geely a folosit scheme financiare complexe. Au folosit produse derivate, de la opţiuni de cumpărare până la instrumente în care se utilizează drept colateral ceea ce e achiziţionat. Pe de o parte, aceste scheme au făcut ca efortul financiar să nu fie foarte mare şi pe de altă parte, a permis cumpărătorului să evite raportarea către piaţă a deţinerilor.

Kerstin Andreae, politician german, Partidul Verzilor: „Problema este că, în actualele condiţii, în această combinaţie financiară de acţiuni, opţiuni şi derivate, achiziţia nu a fost anunţată la 3 sau la 5 procente, ci doar atunci când a ajuns la 10 procente. Şi acest lucru nu este tocmai transparent.”

Unii analişti susţin, însă, că investiţia făcută de chinezi poate propulsa, într-o oarecare măsură, şi afacerile Daimler.

Pe de o parte, constructorul auto german poate avea un aliat de nădejde în China, o piaţă extrem de importantă. Însă e o întrebare importantă- care este costul? Achiziţia în forţă făcută de Geely obligă Daimler să vină la masa negocierilor. Şi noul acţionar poate să ceară cooperare tehnologică. Adică divulgarea de ceea ce reprezintă acum secrete comerciale şi inovaţii. Ţinta este bine aleasă. Există şi o vorbă veche- dacă vrei să vezi ce dotări standard vor avea maişinile peste zece ani, urcă astăzi într-un Mercedes. Şi de o cooperare astfel smulsă cine va beneficia de fapt- un producător mic sau statul chinez?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...