Bateria care durează cinci ani și adezivul-plastelină, invenții premiate în Franța

Data publicării:
inventatoare adeziv

Două invenţii remarcabile au fost premiate la salonul european de inventică desfăşurat în Franţa: bateriile care pot dura cinci ani în interiorul corpului uman şi adezivul modelabil care poate lipi aproape orice. Evenimentul recompensează invenţiile care au avut un impact asupra nevoilor publicului, dar şi asupra cercetării ştiinţifice.

O inventatoare americană a prezentat la salonul desfăşurat în apropierea Parisului bateriile cu o durată de viaţă de 5 ani. Sunt folosite pentru defibrilatoarele care se montează în corpurile pacienţilor. Acestea au, acum, baterii care, în mod normal, se înlocuiesc anual, prin intervenţii chirurgicale.

„Ne-am asumat provocarea de a dezvolta o baterie care durează 5 ani şi e de 1 milion de ori mai puternică decât bateria stimulatorului cardiac. Am obţinut acest lucru printr-o serie de inovaţii, un nou material catodic, un electrolit mai puternic, un design nou al celulelor, care dau mai multă putere”, a explicat Esther Sans Takeuchi, inventatoarea americană.

O altă invenţie premiată a fost adezivul care poate susţine până la 400 de ori propria greutate şi care poate lipi aproape orice.

„Sugru e un adeziv modelabil şi are menirea să facă repararea mai uşoară pentru toată lumea. Multe lucruri se rup în viaţa noastră, precum acest cablu de plastic pentru telefon. Sugru face foarte uşoară repararea unor astfel de lucruri. Îl modelezi cum vrei, îl laşi deoparte 24 de ore şi peste noapte, se transformă într-un cauciuc siliconat durabil. Reparaţia va ţine mulţi ani”, a explicat Jane ni Dhulchaointigh, o inventatoare irlandeză.

Un premiu a fost acordat şi pentru sistemul destinat aparatului pentru rezonanţă magnetică şi care poate surprinde 100 de cadre pe secundă. Mai exact, se poate vedea în timp real ce se petrece în corpul uman.

Câştigătorii salonului european de inventică au plecat acasă doar cu trofeele. La eveniment nu se acordă şi premii în bani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fratele Arianei Grande îi sare în apărare înainte ca artista să dispară din lumina reflectoarelor: „Familie...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Cum ar putea crește salariile în funcție de vechime după noua Lege a salarizării. Calcule pe baza grilelor...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Momentul în care un hipopotam urmărește o barcă plină cu turiști: „A fost terifiant”
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată