Cei care nu învață matematică nu se dezvoltă cognitiv și cerebral într-un mod adecvat - studiu Oxford

Data actualizării: Data publicării:
Un copil scrie ecuații pe un caiet
Ilustrație: Profimedia Images

Neasimiliarea cunoștințelor de matematică în perioada adolescenței afectează negativ dezvoltarea cerebrală și cognitivă, conform unui studiu științific care sugerează că nestudierea acestei discipline după vârsta de 16 ani reprezintă un dezavantaj. 

Studiul, publicat de revista PNAS şi la care au participat 133 de elevi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, a fost realizat de departamentul de Psihologie Experimentală de la Universitatea Oxford. Studiul a arătat că elevii care nu învăţau matematica aveau o cantitate mai mică a unui aminoacid crucial pentru plasticitatea cerebrală (acidul gamma-aminobutiric - GABA) dintr-o zonă cheie în care intervin multe funcţii cognitive importante, precum raţionamentul, rezolvarea problemelor, memorarea şi învăţarea, relatează Agerpres.

Bazându-se pe cantitatea acestui aminoacid deţinută de fiecare elev, cercetătorii au putut face o deosebire clară între cei care studiau şi cei care nu studiau matematica, indiferent de capacităţile lor cognitive. De asemenea, cantitatea de acid gamma-aminobutiric a prognozat cu succes reuşitele în acest domeniu 19 luni mai târziu, potrivit Universităţii Oxford.

Roi Cohen Kadosh, profesor de neuroştiinţă cognitivă la Oxford a explicat că abilităţile matematice sunt asociate unei serii de avantaje legate de obţinerea unui loc de muncă, de statutul socio-economic, sau de sănătatea mentală şi cea fizică.

„Adolescenţa este o perioadă importantă din viaţă asociată unor schimbări cerebrale şi cognitive. Din păcate, a renunţa la matematică la această vârstă poate provoca o breşă între adolescenţii care abandonează această disciplină şi cei care continuă să o studieze”, a spus el.

Acest studiu, potrivit autorilor, oferă un nou nivel de înţelegere biologică a impactului pe care îl are educaţia în dezvoltarea creierului şi a efectului reciproc între biologie şi educaţie. Însă nu toţi adolescenţii continuă să înveţe matematica, astfel încât trebuie investigate şi posibile alternative, discipline ca logica sau raţionamentul care implică aceeaşi zonă cerebrală.

„Deşi am început acest studiu înainte de pandemia de coronavirus, mă întreb cum se va repercuta lipsa accesului la educaţie, în general, şi la matematică, în particular, asupra dezvoltării cerebrale şi cognitive a copiilor şi a adolescenţilor", a mărturisit profesorul Roi Cohen Kadosh.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce își învelesc unii oamenii banii în folie de aluminiu. Trucul ciudat recomandat de specialisti
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amanda Seyfried și Thomas Sadoski s-au despărțit după 9 ani de căsnicie: „Ne-am avut unul pe celălalt pentru...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”