O rachetă SpaceX, scăpată de sub control, va lovi Luna. Coliziunea ar putea avea loc în martie

Data actualizării: Data publicării:
avion luna
Foto cu caracter ilustrativ: Dan Kitwood/Getty Images

O rachetă SpaceX se află pe un curs de coliziune cu Luna, după ce a petrecut aproape şapte ani zburând prin spaţiu, spun experţii. Racheta a fost lansată iniţial din Florida, în februarie 2015, ca parte a unei misiuni interplanetare, scrie The Guardian.

Însă, după ce a finalizat o ardere lungă a motoarelor sale şi a trimis Observatorul climatic din spaţiul cosmic profund al NOAA în drumul său spre aşa-numitul punct Lagrange - o poziţie neutră din punct de vedere gravitaţional de patru ori mai departe decât Luna şi în linie directă cu Soarele - a doua treaptă a rachetei a fost abandonată.

În acest stadiu, racheta se afla la o înălţime suficient de mare și nu mai are suficient combustibil pentru a reveni în atmosfera terestră, dar, de asemenea, "nu are energia necesară pentru a scăpa de gravitaţia sistemului Pământ-Lună", a explicat meteorologul Eric Berger într-o postare recentă pe Ars Technica. „Aşa că a urmat o orbită oarecum haotică din februarie 2015", a adăugat Berger.

Observatorii spaţiali cred că racheta este pe cale să se intersecteze cu Luna la o viteză de aproximativ 2,58 km/s în câteva săptămâni, potrivit The Guardian.

Bill Gray, care lucrează la un software pentru urmărirea obiectelor din apropierea Pământului, a declarat că este foarte probabil ca partea superioară a rachetei Falcon 9 să lovească partea îndepărtată a Lunii, în apropierea ecuatorului, pe 4 martie, scrie Mediafax. Analistul de date a declarat într-o postare recentă pe blog că obiectul „a făcut un zbor lunar apropiat pe 5 ianuarie", dar va face „un impact sigur pe 4 martie". „Acesta este primul caz neintenţionat [de ciocnire cu Luna] pe care îl cunosc", a adăugat Gray.

Locul exact în care va lovi racheta rămâne neclar din cauza efectului imprevizibil al luminii solare care „împinge" asupra rachetei şi a „ambiguităţii în măsurarea perioadelor de rotaţie", care ar putea modifica uşor orbita acesteia. „Aceste efecte imprevizibile sunt foarte mici. Dar ele se vor acumula de acum şi până pe 4 martie", a scris Gray, adăugând că sunt necesare observaţii suplimentare pentru a preciza cu exactitate momentul şi locul impactului.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca ciocnirea să poată fi observată de pe Pământ, Gray spune că, probabil, va trece neobservată. „Cea mai mare parte a Lunii este în cale şi, chiar dacă ar fi pe partea apropiată, impactul are loc la câteva zile după Luna Nouă".

Jonathan McDowell, un astrofizician de la Universitatea Harvard, a scris că impactul ar fi trebuit să aibă loc pe 4 martie, dar că „nu este mare lucru".

Cu toate acestea, pasionaţii de spaţiu consideră că impactul ar putea furniza date valoroase. Berger crede că evenimentul va permite observarea materialului de subsuprafaţă ejectat de lovitura rachetei, în timp ce Gray anunță că „susţine un impact lunar". „Ştim deja ce se întâmplă atunci când un corp loveşte Pământul; nu sunt prea multe de învăţat din asta", a spus el.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri