(P) România, primul loc la Campionatul European de Securitate Cibernetică 2019

Data actualizării: Data publicării:
New Project
FOTO: certSIGN

Între 9 și 11 octombrie 2019, la Palatul Parlamentului din București, a avut loc cea de-a șasea ediție a Campionatului European de Securitate Cibernetică (ECSC 2019). Evenimentul, susținut la nivel european de ENISA (European Union Agency for Cyberecurity), a fost organizat în premieră de România, prin intermediul CERT-RO, ANSSI și Centrul Național Cyberint din cadrul SRI.

După ce s-a clasat de două ori consecutiv pe locul 2 la Campionatul European, în 2016 și 2017, Team Romania reușește să cucerească titlul european, chiar la București. Medalia de argint a revenit echipei Italiei, iar pe ultima treaptă a podiumului s-a poziționat Team Austria. Clasamentul complet al competiției poate fi consultat pe site-ul ecsc.eu

Un rol deosebit în organizarea competiției din acest an l-au avut două companii românești: Bit Sentinel, în calitate de coordonator tehnic al evenimentului, care a contribuit cu peste 20 de exerciții din cele 38 propuse și s-a asigurat de buna desfășurare a ECSC, și CertSign, care a propus 6 probleme de tip crypto, forensics și hardware. În acest an, antrenorul echipei naționale a României a fost desemnat din partea Orange Romania, în persoana dlui Ioan Constantin.

Competiția face parte din Planul de Acţiune pentru Implementarea Strategiei de Securitate Cibernetică a Uniunii Europene (UE) și a adus laolaltă aproximativ 200 de pasionați de cybersecurity sub 25 de ani, din 20 de țări (state membre ale UE sau EFTA), pentru a-și dovedi abilitățile în domenii precum securitate web și mobilă, puzzle-uri crypto, inginerie inversă, forensic, programare, securitate Linux/Windows/macOS, securitate dispozitive mobile/IoT, escape room sau chiar public speaking.

Pe lângă provocările tehnice, membrii din cadrul fiecărei echipe participante au susținut prezentări inspirate din puzzle-urile primite în cadrul competiției, în fața unui juriu compus din cinci experți în domeniul securității cibernetice. Notarea acestor prezentări s-a regăsit în punctajul final al fiecărei echipe.

Cu fiecare ediție, evenimentul crește ca dimensiune și maturitate. La ECSC 2019 au participat în premieră echipele Olandei, Irlandei și Luxemburgului, iar pentru ECSC 2020 se ia în calcul participarea unor echipe invitate, din afara Europei.

Pe lista ţărilor care s-au aliniat la startul competiţiei de la Bucureşti s-au aflat: Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Elveţia, Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Spania, Portugalia şi Marea Britanie. În acelaşi timp, două ţări - Finlanda şi Malta - au fost prezente pe post de observatori ai competiţiei.

Campionatul European de Securitate Cibernetică este deopotrivă o oportunitate de cooperare între mediul public și cel privat. Atât competiția organizată la nivel național, care a presupus 3 etape de preselecție a lotului care urma să reprezinte România (faza online și alte 2 bootcamp-uri), precum și faza finală a ECSC 2019, au fost susținute și sponorizate de către Orange, Bit Sentinel, certSIGN, Microsoft, CISCO, Palo Alto, eMAG, Clico, Cybertas, ECDL, precum și de partenerii media Agerpres și Digi24.

Peste 300 de tineri s-au înscris pentru a face parte din Team Romania, la faza inițială de preselecție, care s-a desfășurat online, între 6 și 7 aprilie. În urma acestei probe, 36 de tineri au intrat în primul bootcamp de pregătire, desfășurat în luna iulie, la Bran.

Ulterior, pentru cel de-al doilea bootcamp, din luna septembrie, au rămas cei mai buni 15 tineri, din care s-a stabilit actuala componență a Team Romania: Robert Vulpe (căpitan), Robert Dobre, Dragoş Albăstroiu, Ioan Dragomir, Mihai Dăncăescu, Cristian Done, Matei Bădănoiu, Alexandru Top, Tudor Moga şi Mihai Cioată.

Campionatul European de Securitate Cibernetică de anul viitor va avea loc la Viena. În acelaşi timp, calendarul ECSC mai cuprinde organizarea concursului în Cehia, la Praga - în 2021, Norvegia (2022) şi Italia (2023).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...