Maree neagră misterioasă în Brazilia. „Răul abia acum urmează”, avertizează președintele

Data publicării:
brazil-mysterious-oil-spill-kills-animals-beach-1024x694
FOTO: Instituto Verdeluz

Preşedintele Jair Bolsonaro a afirmat duminică că „răul abia acum urmează”, făcând referire la mareea neagră misterioasă care a invadat în ultimele trei luni peste 200 de plaje din nord-estul Braziliei, transmite AFP, preluată de Agerpres.

„Ce s-a răspândit şi s-a curăţat până în prezent reprezintă o mică parte din cantitatea deversată. Răul abia acum urmează”, a declarat Jair Bolsonaro într-un interviu acordat canalului de televiziune Record.

Preşedintele Braziliei a adăugat că toate indiciile conduc spre petrolierul grec Bouboulina, pe care autorităţile braziliene l-au acuzat deja vineri ca fiind responsabil pentru acest dezastru ecologic, după analizarea informaţiilor obţinute prin satelit. Compania elenă care gestionează petrolierul, Delta Tankers, a dezminţit acuzaţia.

Este vorba de un act criminal, a acuzat Bolsonaro, care a adăugat că se aşteaptă la „un dezastru mult mai mare”.

Autorităţile braziliene au detectat la 29 iulie o deversare de hidrocarburi la peste 700 km în largul coastelor statului Paraiba. Petrolul şi-a făcut apariţia la 30 august în apele din zona litoralului situat în nord-estul Braziliei, înaintând apoi spre sud până în dreptul statului Bahia.

Mareea neagră a afectat aproximativ 2.000 de km de-a lungul coastei Braziliei, în special regiunea Abrolhos din apropiere de Bahia, sanctuar pentru balenele cu cocoaşă şi pentru formaţiuni de coral unice în lume.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri