Satelitul unei planete din Sistemul Solar conține elemente esenţiale vieţii. Ce au descoperit cercetătorii

Data actualizării: Data publicării:
Enceladus
Enceladus, satelitul îngheţat al lui Saturn, conţine elemente esenţiale vieţii. FOTO: Profimedia Images

Concentraţii ridicate de fosfor, un element esenţial pentru toate procesele biologice de pe Terra, au fost detectate în cristale de gheaţă expulzate din oceanul subteran al uneia dintre lunile lui Saturn, Enceladus, sporindu-i potenţialul pentru susţinerea vieţii, au anunţat cercetătorii, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Descoperirea are la bază date colectate de sonda Cassini a NASA, prima care s-a aflat pe orbita lui Saturn, în timpul unei misiuni de referinţă dedicată exploatării gigantului gazos, a inelelor şi a sateliţilor acestuia în perioada 2004-2017.

Studiul, realizat de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă condusă de cercetători germani, a fost publicat în revista Nature şi anunţat de Jet Propulsion Laboratory (JPL), al NASA, care a proiectat şi construit sonda Cassini.

Aceeaşi echipă a confirmat anterior prezenţa în granulele de gheaţă de pe Enceladus a unei bogate varietăţi de minerale şi molecule organice complexe, inclusiv ingredientele pentru aminoacizi, componente-cheie ale vieţii.

Fosforul, cel mai puţin abundent dintre cele şase elemente chimice considerate necesare tuturor fiinţelor vii - celelalte sunt carbon, oxigen, hidrogen, azot şi sulf - lipsea din ecuaţie până în prezent.

„Este pentru prima dată când acest element esenţial a fost descoperit într-un ocean care nu se află pe Terra”, a spus conducătorul studiului, Frank Postberg, cercetător în domeniul ştiinţei planetelor la Free University din Berlin, într-un comunicat publicat de JPL.

Fosforul este un element esenţial din structura ADN şi o parte vitală din membranele celulelor şi a moleculelor transportatoare de energie, prezente în toate formele de viaţă de pe Terra.

Studiul are la bază măsurători realizate de Cassini în timp ce survola prin granulele de gheaţă bogate în sare ejectate în spaţiu de gheizerele situate în oceanul subteran de la polul sudic al lui Enceladus.

Sonda a colectat date în timp ce a traversat un nor de cristale de gheaţă

Sonda a colectat date în timp ce a traversat un nor de cristale de gheaţă, acelaşi material care alimentează cu particule de gheaţă inelul E, estompat, al lui Saturn, situat în exteriorul inelelor principale, mai strălucitoare.

Ca urmare a descoperirii de către sonda Cassini a oceanului subteran, Enceladus - care are circa o şeptime din diametrul Lunii Pământului şi este al şaselea cel mai mare dintre cei 146 de sateliţi naturali cunoscuţi ai lui Saturn - este principalul candidat pentru căutarea unor locuri din Sistemul nostru Solar în afara Terra potenţial locuibile, fie şi numai pentru microbi.

Un alt candidat este satelitul masiv al lui Saturn Europa, despre care se crede că ar găzdui un ocean global de apă lichidă sub suprafaţa sa îngheţată.

Un alt aspect notabil inclus în studiu este o modelare geochimică realizată de coautori din Europa şi Japonia care a arătat că fosforul există în concentraţii de cel puţin 100 de ori mai mai mari decât în oceanele Terrei şi este prezent în forme hidrosolubile de fosfaţi.

„Ingredientul-cheie ar putea fi suficient de abundent pentru a susţine potenţial viaţa în oceanul de pe Enceladus. Este o descoperire uimitoare pentru astrobiologie”, a spus Christopher Glein, cercetător în domeniul ştiinţelor planetare la Southwest Research Institute din San Antonio, Texas. 

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă au subliniat că prezenţa fosforului, a unor compuşi organici complecşi, apei şi altor elemente esenţiale vieţii susţin doar faptul că un loc precum Enceladus este potenţial locuibil, nu că este locuit. Prezenţa vieţii, în trecut sau prezent, nu a fost confirmată nicăieri în afara Terrei.

„Dacă viaţa ar fi putut să apară în oceanul de pe Enceladus rămâne o întrebare deschisă”, a spus Glein.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”