Sari la conținut

Arena Națională nu poate primi aviz ISU


Actualizare 13:15. Declarații la Primăria Generală a Capitalei.

„Primăria Capitalei anunţă că Stadionul Arena Naţională nu poate fi deschis în următoarea perioadă în urma lipsei autorizaţiei de securitate la incendiu. Autorizatia nu poate fi emisă astăzi de ISU din cauză că nu există un agrement tehnic pentru materialul folosit în realizarea copertinei. Această situație, mă rog, obținerea avizului este o problemă cu care primăria se confruntă de trei ani de zile”, a declarat Alex Ichim, purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei.

„Aceste materiale ar fi trebuit, în opiina noastră, să fie în acord cu normele în vigoare. În momentul în care soluția tehnică a fost aceasta cu acest material ar fi trebuit să se știe că nu respectă normele în vigoare. Va începe un audit tehnico-financiar. Nu suntem noi în măsură să spunem ce plângeri se vor face”, a spus Victor Picu, consilier pe probleme de dezvoltare și investiţii.


Răzvan Sava spune că deocamdată nu există un act normativ și nu există norme astfel încât acest material să poată fi omologat în România. Edilul interimar a explicat că, în momentul în care s-a făcut proiectul Arenei Naționale, acoperișul ar fi trebuit să fie fix, din tablă. Însă, proiectul a fost schimbat și s-a decis ca acoperișul să fie mobil, dintr-un alt material. Astfel, în acel moment ar fi trebuit schimbat și proiectul și implicit obținut un nou aviz de la ISU.

Primarul general interimar susține că vechea administrație știa că nu va primi avizul ISU pentru acest tip nou de acoperiș și, cu toate acestea, a făcut recepția lucrării. Mai mult decât atât, a fost făcută și plata lucrărilor către constructor.

Deocamdată nu se știe dacă acest material din care este făcut acoperișul retractabil poate fi omologat în România.

Cel mai mare stadion din ţară a fost închis după tragedia din clubul Colectiv, la finalul lunii octombrie 2015. Neînţelegerile dintre Primăria Capitalei și pompieri vizează acoperişul. Materialul din care este confecţionată prelata trebuie să fie ignifug, spun pompierii. Pe de altă parte, reprezentanţii primăriei susţin că acoperişul este acreditat, dar nu de legislaţia românească ci de cea germană. Cum nu este suficient pentru a putea primi acordul de funcţionare, pompierii au cerut noi teste, făcute de această dată în România.

Stadionul a fost inaugurat în septembrie 2011. De atunci, acoperișul a cedat de mai multe ori. În total, Primăria Capitalei a plătit pentru el 20 milioane de euro.

Până la remedierea problemelor sesizate de pompieri, porțile Arenei Naționale rămân închise. 13 milioane de euro a încasat Primăria Capitalei în cei patru ani de pe urma stadionului. Cheltuielile de întreţinere au fost însă duble, de 26 de milioane de euro. Costul total al ridicării noii arene a depăşit 234 de milioane de euro.

Etichete: Bucuresti , arena nationala , aviz isu , arena nationala aviz ISU , aviz isu stadioane

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale