Şarapova, suspendată din rolul de ambasador al bunăvoinţei pentru ONU

Data publicării:
sarapova crop getty-3

 

Foto: Gulliver/GettyImages

Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite (UNDP), pentru care Şarapova devenise ambasador al bunăvoinţei în februarie 2007, a decis suspendarea rusoaicei până la finalizarea investigaţiei în cazul său.

Colaborarea Mariei Şarapova cu Naţiunile Unite se baza în special pe ajutorarea supravieţuitorilor dezastrului de la Cernobîl din 1986.

„UNDP îi rămâne recunoscător Mariei Şarapova pentru sprijinul acordat. Dar, în urma anunţului de săptămâna trecută, am suspendat rolul ei ca ambasador al bunăvoinţei până la finalizarea investigaţiei”, a declarat un purtător de cuvânt al ONU pentru The Guardian.

Maria Şarapova va fi suspendată provizoriu începând de sâmbătă, după ce a fost depistată pozitiv cu meldonium, o substanţă trecută pe lista celor interzise la începutul acestui an.

În vârstă de 28 de ani, jucătoarea de tenis Maria Şarapova, fost număr 1 mondial, a anunţat că a fost depistată pozitiv, după un test la Australian Open. Sportiva a precizat că substanţa cu care a fost găsită dopată este meldonium şi este conţinută de un medicament pe care îl folosea de mai mulţi ani, la recomandarea medicilor săi.

Citiți și:

Pierderi uriașe pentru Maria Șarapova. Porsche, Nike și Tag Heuer și-au suspendat contractele de publicitate

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate primi pensie de invaliditate în 2026 și cum se calculează suma
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kim Kardashian din muzică. Bebe Rexha, într-o rochie ciocolatie din piele atât de mulată încât abia putea...
Film Now
„Blestemul” rolului Iisus. Un actor a fost lovit de fulger. Ce s-a întâmplat cu ceilalți
Adevarul
Care este „cea mai plictisitoare țară” din Europa, potrivit turiștilor. „Nu e nimic în neregulă cu ea, dar...
Newsweek
Cine a ieșit la pensie după 2024 a primit un punctaj mai mic decât cei pensionați înainte. Care e motivul?
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Tom Hardy, la bustul gol pe plaja din Barbados, alături de soție. Burtă în loc de pătrățele pe abdomen și o...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...